După un sezon în care a pierdut statutul de titular pe Emirates, fotbalistul de 29 de ani a recunoscut că își dorește să joace în Italia.
Juventus și AC Milan, pe urmele brazilianului
După cum Sport.ro v-a prezentat aici, Arsenal este dispusă să renunțe la Gabriel Jesus în schimbul unei sume cuprinse între 24 și 27 de milioane de euro.
Juventus și AC Milan analizează posibilitatea unui transfer, iar declarațiile brazilianului au alimentat și mai mult speculațiile, informează Goal.com.
„Am crescut urmărind Serie A și am visat mereu să joc în Italia. Când am marcat două goluri pe San Siro împotriva lui Inter, am simțit că acel vis s-a împlinit. Nu știu ce îmi rezervă viitorul. Acum mă pregătesc și vom vedea ce se va întâmpla cu Arsenal”, a declarat Gabriel Jesus pentru La Gazzetta dello Sport.
Transferat în 2022 de la Manchester City, Gabriel Jesus a strâns până la momentul redactării acestui articol 123 de meciuri pentru Arsenal, cu 32 de goluri și 22 de pase decisive.