• Fotbalistul francez Kingsley Coman nu prea mai intră, se pare, în planurile celor de la Bayern Munchen pentru sezonul următor, iar acestuia i s-a indicat să își găsească un nou club, mai ales că are unul dintre cele mai mari salarii din echipă.

În vara trecută s-a adus în discuție, cu șanse mari de reușită aparent, ca jucătorul să semneze în Arabia Saudită, cu Al Hilal. Până la urmă, el a rămas la Bayern Munchen. 

Fotbalistul din ”Hexagon”, care a cucerit 19 trofee în tricoul lui Bayern Munchen, acceptase decizia conducerii și părea că va părăsi clubul în ultimele zile ale ferestrei de mercato. Publicațiile de presă sportivă din Franța precizau că viitoarea destinație a lui Coman putea fi Al Hilal.

Arsenal vrea să îl transfere pe Coman

Până la urmă, Coman a rămas la Bayern. Însă, din vara următoare el va pleca de la Bayern Munchen, dar are șansă să rămână în Europa, în Premier Leaguea mai exact, fiind dorit de Arsenal. 

Contractul lui Coman cu Bayern Munchen este scadent în vara anului 2027, dar părțile ar fi de acord să se despartă la finalul acestei întreceri. 

În privința trecutului fotbalistului din Franța, internaționalul crescut de PSG a fost cumpărat de Bayern Munchen în 2015, de la Juventus Torino, inițial sub formă de împrumut, iar ulterior a fost transferat definitiv, pentru suma de 28 de milioane de euro.

Coman nu mai e om de bază în Germania

Referitor la statisticile lui Coman bifate din momentul în care a făcut trecerea în Germania, 330 de meciuri, 69 de goluri și 69 de pase decisive a strâns la Bayern, timp în care a cucerit 19 trofee, printre care o Ligă a Campionilor și opt titluri în Bundesliga.

În acest sezon statisticile lui sunt: 36 de meciuri, șase goluri și patru pase decisive. Conform Transfermarkt, are o cotă de 35 milioane de euro.