Trent Kone-Doherty (19 ani), atacant englez cu cetățenie irlandeză, a plecat de la Liverpool și a semnat cu noua sa echipă.
Crescut la academia celor de pe Anfield, Kone-Doherty a debutat în acest sezon pentru prima echipă a lui Liverpool, dar nu va rămâne sub comanda lui Arne Slot. A fost prezentat oficial la Molde FK, în Norvegia.
Trent Kone-Doherty a semnat cu Molde
Atacantul a semnat un contract valabil pe patru ani cu Molde, club care a plătit 750.000 de euro pentru a-l transfera de pe Anfield.
Molde nu a mai câștigat titlul de trei ani în Norvegia, iar în sezonul precedent nu a prins nici măcar un loc pentru cupele europene. A încheiat sezonul la jumătatea clasamentului și caută revanșa în noua stagiune, în care se va lupta cu Bodo/Glimt, dar și cu noua campioana Viking.