75.000.000€ pentru starul lui Liverpool! PSG a intrat pe fir

Liverpool luis diaz Premier League PSG Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 10 Aprilie 2024, 16:44
Data actualizarii: Miercuri 10 Aprilie 2024, 16:43

După ce arabii l-au ofertat pe Mohamed Salah pentru 80 de milioane de euro, un alt star de la Liverpool ar putea pleca la vară.

Luis Diaz, apreciat de site-urile de specialitate la 75 de milioane de euro, traversează un sezon de vis la trupa de pe ”Anfield”. Columbianul a înscris la Liverpool 13 goluri în toate competițiile în actuala stagiune și este curtat de granzii de la Paris Saint-Germain.

75.000.000€ pentru starul lui Liverpool! PSG a intrat pe fir

Conform telegraph.co.uk, echipa pregătită de Luis Enrique îl vrea din vară pe Luis Diaz pe ”Parc des Princes”. Sursa citată a menționat însă că PSG va fi nevoită să plătească suma pe care o consideră Liverpool potrivită pentru cedarea serviciilor columbianului: 75 de milioane de euro.

  • Luis Diaz s-ar potrivi mănușă la gruparea pariziană, având în vedere faptul că Kylian Mbappe, starul francez, o va părăsi la vară pe Paris Saint-Germain

Columbianul a fost achiziționat de Liverpool în ianuarie 2022 de la FC Porto, pentru 47 de milioane de euro, moment în care site-urile de specialitate îl estimau pe winger-ul ”cormoranilor” la nu mai mult de 40 de milioane de euro.


Cifrele lui Luis Diaz

  • FC Porto: 125 de meciuri jucate, 41 de goluri înscrise, 19 assist-uri
  • Junior FC: 106 meciuri jucate, 20 de goluri înscrise, nouă assist-uri
  • Liverpool FC: 89 de meciuri jucate, 24 de goluri înscrise, 12 assist-uri
  • Barranquilla FC: 42 de meciuri jucate, trei goluri înscrise, un assist

Liverpool, în Premier League

”Cormoranii” ocupă locul doi în eșalonul de elită al Angliei cu 71 de puncte. După 31 de etape disputate, Liverpool a înregistrat 21 de victorii, opt rezultate de egalitate și două înfrângeri.

În ultima rundă, Liverpool a remizat cu Manchester United pe ”Old Trafford”, scor 2-2. În următoarea etapă, ”cormoranii” o vor înfrunta pe Crystal Palace pe ”Anfield” duminică, de la ora 16:00.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!