#HaiSimona | "Pe Radwanska a batut-o mereu!" Mii de mesaje de incurajare pentru Simona Halep inaintea meciului de calificare in semifinale

SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 28 Octombrie 2015, 21:24
Data actualizarii: Miercuri 28 Octombrie 2015, 21:29

Halep joaca la nivel inalt de 2 ani, dar pierde meciurile importante - comenteaza americanii noua infrangere a romancei in fata Sarapovei. "Nu se sfarseste lumea daca ratez semifinalele", spune Halep. Mii de romani ii fac galerie pe Twitter. Indemnul "Hai Simona" e in mare voga si la Singapore. 

Halep e sigura de calificare doar daca o bate pe Radwanska in 2 seturi. Daca nu va castiga macar un set, Halep va fi eliminata de la Turneul Campioanelor. E 4-4 in meciurile directe cu Radwanska. Anul trecut, la Singapore, Halep a spulberat-o pe poloneza.

"Daca ma voi califica din nou in semifinale, va fi bine, daca nu, o voi lua ca atare si voi trece mai departe", spune Simona Halep. 

"Sunt optimist. Pe Radawanska, Radwanaska sau cum Dumnezeu o cheama mereu a batut-o! Nu l-a cumparat locul asta 2 la supermarket. L-a castigat prin performante!", a declarat Ion Tiriac. 

Tiriac e dispus s-o plimbe cu una din masinile lui de lux daca va castiga in Singapore.
Fanii lui Halep au asaltat-o cu mesaje de incurajare pe twitter. Hashtagul "HaiSimona" este folosit de mii de oameni in mesajele lor. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!