Veste formidabila: Romania va avea o echipa in Formula 1 din 2015! Cine sunt oamenii din spatele investitiei spectaculoase:

SPORT.RO
Data publicarii: Luni 12 Mai 2014, 22:07
Data actualizarii: Luni 12 Mai 2014, 22:07

Romania va avea o echipa de Formula 1 in sezonul 2015

Romania se pregateste sa inscrie o echipa in Formula 1. Federatia Internationala de Automobilism, forul suprem din acest sport al vitezei, a acordat licenta pentru ca o echipa romaneasca sa intre pe grila de start a Marelui Circ.

De altfel, seful Formulei 1, Bernie Ecclestone, a vorbit si el recent despre doua noi echipe in circuit, incepand din primavara urmatoare.

Raspunsul oficial ca Romania va avea o echipa care sa o reprezinte pe circuitele de Formula 1 din toata lumea va veni de la Federatia de Automobilism la finalul lunii, potrivit unor surse din interiorul echipei care se ocupa de proiect. Acestea au confirmat pentru Stirile ProTV ca dosarul de candidatura depus la finalul anului trecut a fost aprobat.

Investitia intr-o echipa de Formula 1 se ridica la aproape 100 de milioane de euro anual. Standardul pentru a concura este de doua masini si macar doi piloti pentru fiecare echipa. Constructia si pregatirea unui monopost dureaza intre 6-8 luni - asa ca la finalul anului l-am putea vedea pe pistele de incercari. Motorul ar putea fi Renault sau Ferarri, mai spun sursele care nu exclud si implicarea Dacia in acest proiect pe care vom regasi tricolorul. Pentru ca sunt costuri uriase de intretinere, un centimetru patrat de reclama poate costa si un milion de dolari pe un asemenea monopost.

Initiativa de a avea un echipaj romanesc in Formula 1 apartine unei companii romanesti - dealer de masini de lux. Compania condusa de fostul ministru al sanatatii Ion Bazac, va asigura cea mai importanta parte a finantarii.

"Noi ne pregatim pentru ce urmeaza. Daca va fi aprobat oficial dosarul, atunci ne trebuie doua masini, doi piloti - dar toate la timpul lor", spune Bogdan Sonea, reprezentantul investitorului.

Potrivit surselor, managerul echipei va fi Colin Kolles - cetatean german, roman la origine, nascut la Timisoara. Cu o vasta experienta in Forumula 1, Kolles a mai condus 5 echipe din Irlanda, Rusia, Olanda, India si Spania si detine in Germania infrastructura necesara unei echipe de Formula 1, dar si tehnologia pentru a construi un monopost de la zero. Astfel echipa ar urma sa fie inregistrata la noi, dar sa aiba cartierul general in Bavaria.

Din 2015, imnul Romaniei va fi intonat alaturi de imnul tarii din care provine pilotul, daca echipajul reuseste sa castige o etapa. Pana acum nici un pilot roman nu s-a calificat in aceste curse, pentru care pilotii au nevoie de o licenta speciala, obtinuta in urma unui palmares impresionant in cursele Grand Prix din Formula 2 si 3. In afara de sefi, piloti si staff-ul oficial, in echipele din Formula 1 lucreaza pana la 300 de oameni.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!