Prima frauda de proportii in transferurile din fotbalul romanesc! Ce spaga au luat sefii Stelei pentru transferul lui Ilie Dumitrescu la Tottenham:

Ilie Dumitrescu Alan Sugar Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 12 Martie 2014, 15:28
Data actualizarii: Miercuri 12 Martie 2014, 16:06

► Je m’apelle CALIFICARE! Azi de la 17:00, Piti spune tot - LIVE in studio la Sport.ro! Ne duce la EURO?

In 1994, Ilie Dumitrescu a fost vandut de Steaua in Premier League, la Tottenham, pentru 4,2 milioane de dolari, suma apropiata de recordul transferului lui Gica Hagi la Real Madrid in 1990 (4,3 mil $).

Fostul patron al clubului Tottenham, Sir Alan Sugar, a povestit in cartea autobiografica modul dubios in care s-a facut tranzactia. Conducerea Stelei era impanzita de colonei si generali, iar fiecare a vrut sa puna mana pe 'cascaval'.

Romanii au fost foarte directi in negocieri: au cerut initial o spaga de 200.000 de dolari, refuzata de oficialul clubului de pe White Hart Lane. Apoi, spaga s-a marit de 10 ori. Transferul s-a facut prin intermediul impresarului Dennis Roach.

Roach se prezenta pe atunci patronul unei mari firme de impresariat, insa totul se intampla intr-un apartament, la cativa kilometri de Londra, unde la telefon raspunea sotia sa, povesteste fostul patron al lui Tottenham, Sir Alan Sugar.

“Steaua mi-a cerut spaga 200.000 de dolari! Am refuzat",
povesteste Sir Alan Sugar, patron si presedinte la Tottenham din 1991 – 2001.

Cum au disparut 2 milioane de dolari din transferul lui Ilie Dumitrescu

“Dupa cateva zile de la primele discutii, in care Dennis Roach ma pacalea ca este in Bucuresti intr-un hotel fara mancare si cu frig ingrozitor, desi imi dadea un numar de telefon cu prefixul de Monaco, Dennis m-a sunat din nou:

- Alan, dealul e facut. Avem o singura problema. Clubul este condus de armata si colonelul care conduce, ma jur pe Dumnezeu, mi-a zis ca vrea o donatie: 200.000 dolari.

- Okey Dennis, uita toata afacerea pentru ca e foarte ciudat ce-mi spui.

M-a sunat din nou dupa 10 minute si mi-a spus modul ciudat in care sa platim cei 4 milioane de dolari, intr-un cont din Elvetia. Eu i-am spus lui Dennis ca voi plati banii doar clubului de fotbal pentru ca Tottenham avea deja o suspendare de 6 puncte pentru niste probleme cu transferurile (n.r. este cea mai mare suspedare din istoria Premier League). Am asteptat o hartie de la Steaua cu pretul de transfer si orice banca in care vor ei sa le platesc cele 4 milioane.

Denis m-a sunat dupa jumatate de ora si mi-a spus ca totul este ok. I-am raspuns: sa fii atent, sa nu descoperi aici la Londra ca jucatorul nu stie ca noi nu platim un salariu mai mare de 8000 de lire. Il trimit inapoi la Bucuresti.

- Stie toate detaliile. Iti jur pe viata bunicii mele.

- Denis, lasa-ti bunica in pace, ai omorat-o de 10 ori. Lui Ilie nu ii dau mai mult de 8000 pe sapatamana. Astept faxul de la Steaua si apoi sa faca ce vor.

Steaua chiar a facut ce a vrut: 2 milioane de dolari au intrat in conturile clubului, 2 milioane au plecat in alta parte. Dupa o ancheta a Parchetului, nu s-a stabilit nimic concret. Cornel Otelea (colonel in Armata Romana si campion mondial la handbal) a fost indepartat din functie.

In locul sau a venit Cristian Gatu, care nu a rezistat decat un an si jumatate. In perioada mandatului sau, Steaua a facut mai multe transferuri neclare, in fruntea listei fiind cel al golgheterului Romaniei, Sabin Ilie, la Fenerbahce, pentru 2 milioane de dolari. O alta 'afacere' dubioasa - un meci in 1997 pe care fanii Stelei nu il vor uita niciodata: 3-0 cu PSG, urmat de un incredibil 0-5 intr-o singura repriza, in retur.



Sursa: Autobiografia lui Alan Sugar, fost presedinte si patron al lui Tottenham “What you see is what you get”

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!