CSO Voluntari s-a calificat în semifinalele Cupei CEV la volei feminin, după ce a învins-o pe CS Volei Alba Blaj, cu scorul de 3-1 (25-23, 25-17, 22-25, 25-20), miercuri seara, în manşa secundă a sferturilor de finală, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Bucureşti.
FOTO Cine a câștigat duelul românesc pentru semifinalele CEV Cup, CSO Voluntari - Volei Alba Blaj
Cele mai bune două echipe din țara noastră s-au întâlnit în sferturile competiției continentale.
CSO Voluntari, victorioasă cu 3-1 şi la Blaj, s-a impus în Capitală după o oră şi 45 de minute de joc.
Nikola Radosova (11 puncte) şi Nicole van de Vosse (10) au fost cele mai bune jucătoare ilfovene.
De la campioana României s-au remarcat Vittoria Piani (15 puncte), Viktoria Ana Trcol (11) şi Drussyla Andressa Felix Costa (11).
Pentru Voluntari urmează duelul de foc cu Galatasaray
În semifinale, CSO Voluntari o va înfrunta pe Galatasaray Daikin Istanbul, primul meci fiind programat în Turcia.
CS Volei Alba Blaj a jucat trei finale în Cupa CEV (2019, 2023, 2025) şi nu a câştigat niciuna, scrie Agerpres.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News