True Story

Un munte de echipa, disparuta pe un deal! Inainte de Messi si Barca, fotbalul si-a scris povestea TRAGICA a primei echipe cu adevarat URIASE din Europa!

Despre legende care au fost si legende care ne fac weekendurile mai frumoase. Despre povestile bunicilor cu Nadia, Dobrin si Pele. Despre meciurile de saptamana asta, la care le cumparam noi bilete tatilor nostri. Despre fotbal si nu numai. AZI: despre prima echipa uriasa din Europa.

SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 15 Decembrie 2012, 08:13
Data actualizarii: Sambata 15 Decembrie 2012, 11:55

Inainte de Messi si Barca, inainte ca orasul Torino sa i se inchine Zeului Del Piero, inainte ca Milan sa devina regina Europei, inainte ca fotbalul sa inceapa sa-si scrie dramele in cartea de istorie, inainte de toate acestea a fost Torino. "Il Grande Torino" si Mazzola.

Vorbim despre prima echipa de club cu adevarat mare formata in Europa, o forta care a dominat fotbalul cum putine cluburi au facut-o de-a lungul istoriei. Poate Realul din a doua jumatate a anilor '50, Milanul din anii '90, sau Barcelona din zilele noastre, sa-si fi spus povestea intr-o exprimare la fel de grandioasa precum cea a lui Torino.

La mijlocul anilor '40, Europa incerca sa-si spele memoria zguduita de cel de-Al Doilea Razboi Mondial si fotbalul incepea sa ia amploare pe toate stadioanele din primele ligi. AC Torino isi construia imperiul. O echipa fantastica, formata in jurul lui Valentino Mazzola, care castigase titlul in editia 1942-1943, inainte ca liga italiana sa fie suspendata din cauza razboiului.

TORINO - 4 TITLURI CONSECUTIVE, 10 JUCATORI LA NATIONALA

Ce a urmat dupa 1945 a insemnat construirea primei echipe uriase din fotbalul european. Intr-un sistem de joc inovativ, 4-2-4, AC Torino a castigat patru titluri consecutire si a ajuns sa isi dea toti jucatorii din primul 11 la nationala Italiei, nimeni alta decat castigatoarea ultimelor doua editii ale Campionatului Mondial (1934, 1938).

Cu Valentino Mazzola capitan, Italia era favorita certa la castigarea marelui trofeu al Mondialului din Brazilia 1950. De mentionat faptul ca, desi toti jucatorii de la AC Torino erau trimisi la nationala, Italia nu a jucat niciodata cu 11 fotbalisti proventiti la campioana.

Era o regula de-a selectionerului de la acea vreme, Vittorio Pozzo, care spunea ca nationala formata din 11 jucatori de la aceeasi echipa nu mai este reprezentativa. Asa ca formula clasica a Italiei era de 10 jucatori de la AC Torino, plus portarul de la Juventus, Lucidio Sentimenti :)

DEZASTRUL DE LA SUPERGA - DECLINUL UNUI CLUB URIAS

Doar ca Mazzola si celilalti 9 jucatori de la AC Torino nu au mai apucat sa joace la Mondialul din Brazilia.

Pe 4 mai 1949, delegatia lui AC Torino se intorcea, la bordul unui avion Italian Airways, de la un meci amical jucat in Portugalia, cu Benfica. Din cauza cetii, pilotii nu au vazut, si nu au putut sa evite dealul Superga, din apropierea orasului Torino, si avionul s-a prabusit.

Au murit pe loc 31 de persoane aflate la bord, incluzandu-i pe Valentino Mazzola si alti 10 jucatori de la Torino: Valerio Bacigalupo, Aldo Ballarin, Virgilio Maroso, Giuseppe Grezar, Mario Rigamonti, Eusebio Castigliano, Romeo Menti, Ezio Loik, Guglielmo Gabetto si Franco Ossola.

Tragedia a avut loc cu patru etape inainte de finalul campionatului in Italia, si Torino a fost nevoita sa-si trimita in teren juniorii la ultimele meciuri din acel sezon. Intr-un gest fantastic de respect si compasiune, cele patru adversare ale torinezilor si-au trimis si ele pe teren copii. Torino a iesit campioana, nu mai putea pierde titlul, rezolvasera Mazzola si baietii toata treaba.

Dubla castigatoare a titlului Mondial, Italia a avut o prestatie modesta la editia din Brazilia, din 1950. Opt ani mai tarziu, AC Torino avea sa retrogradeze in Serie B. Prima poveste frumoasa din fotbal isi primea punctul, sau mai degraba punctele de suspensie...

Valentino Mazzola a lasat in urma un fiu, Sandro, in varsta de sase ani. Mazzola Jr. avea sa inscrie golul victoriei pentru Inter in finala Cupei Europene (Champions League) din 1964, sa castige Campionatul European din 1968 cu Italia, si sa joace finala Mondialului din 1970.

Pe 4 mai 1949, istoria unei echipe care parea ca poate sa mute muntii din loc s-a incheiat tragic, pe un deal.

VIDEO PROTVPLUS.RO
Modifică setările cookies