Barca a incercat o lovitura de 40 de milioane in ultimele ore ale perioadei de transferuri, dar a fost refuzata! Pe cine a vrut

Barcelona Marquinhos Nasser Al-Khelaifi PSG Transfer Market
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 03 Septembrie 2014, 16:58
Data actualizarii: Miercuri 03 Septembrie 2014, 17:15

Barcelona, vicecampioana Spaniei, fosta castigatoare a trofeului Ligii Campionilor, a bifat in aceasta vara o serie de transferuri cu adevarat tari, reusind sa "puna mana" pe uruguayanul Luis Suarez, in schimbul caruia a platit circa 80 de milioane de euro, dar si pe Ivan Rakitic, Thomas Vermaelen sau Jeremy Mathieu. Sefii de pe Camp Nou au mai incercat o lovitura in ultima zi de mercato, dar au fost refuzati.

Barca s-a intarit serios in aceasta vara, in vederea "razboiului" cu Real Madrid si Atletico, iar conducerea clubului blaugrana a cheltuit o suma uriasa in schimbul unor jucatori ca Luis Suarez, Ivan Rakitic, Thomas Vermaelen, Jeremy Mathieu sau Douglas.

Pe langa acestia, Barcelona a mai dorit cu insistenta un fotbalist, antrenorul Luis Enrique cerandu-l pe fundasul brailian Marquinhos, legitimat la PSG.

Seicul Nasser Al-Khelaifi, presedintele lui PSG, a dezvaluit in presa franceza ca a refuzat o oferta de 40 de milioane venita pe adresa clubului, acesta transmitandu-le omologilor catalani ca fundasul sosit in urma cu un an de la Roma nu va pleca prea curand de pe Parc des Princes.

"Am primit o oferta uriasa din partea Barcelonei pentru Marquinhos, una de 40 de milioane de euro mai exact. PSG nu este insa un club care cumpara si urmareste doar sa faca profit de pe urma unor transferuri. Suntem aici sa cream un club cu adevarat mare, sa luam trofee si sa aducem jucatori mari", a spus Al-Khelaini pentru Le Parisien.

De asemenea, acesta a mai spus ca Marquinhos nu a fost singurul jucator ofertat in aceasta vara: "Am fi putut vinde 3 sau 4 fotbalisti care ne-ar fi adus un profit mare, dar nu asta e filosofia noastra", a mai spus acesta.

Marquinhos a fost cumparat de PSG in vara lui 2013 in schimbul a 35 de milioane de euro. Acesta are contract cu formatia din Hexagon pana in 2018.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!