În Era Open a tenisului masculin, Jannik Sinner este primul jucător din istorie care a pierdut o finală de turneu de mare șlem după trei mingi de meci ratate.
S-a întâmplat în setul al patrulea al finalei Roland Garros 2025, când l-a condus pe Carlos Alcaraz cu 5-3 la game-uri și 40-0.
Lider ATP incontestabil, Jannik Sinner a pierdut cum nu s-a pierdut aproape niciodată în tenis
Jucătorul antrenat de australianul Darren Cahill nu a reușit să își apropie victoria nici în setul decisiv, în care a rămas aproape de adversar, dar a cedat categoric super tiebreak-ul, jucat de Alcaraz cu o inspirație aproape divină.
Incredibil, Jannik Sinner a avut 193 de puncte câștigate în finala Roland Garros 2025, cu unul mai mult decât și-a adjudecat Carlos Alcaraz, dar victoria nu s-a oprit în dreptul său.
O singură dată s-a mai întâmplat, în toată istoria tenisului masculin, ca un finalist pierzător să fi ratat trei mingi de meci într-o finală de Grand Slam
Trei mingi de meci salvate, reușită transformată ulterior și în victorie - această performanță nu mai fusese reușită în tenisul masculin din 1948, când Bob Falkenburg a salvat trei mingi de meci în finala Wimbledon jucată cu John Bromwich, de la scorul de 4-5, 0-40 în setul decisiv, și a devenit campion.
Tot în tenisul masculin, dar în Era Open, Novak Djokovic i-a anulat lui Roger Federer două mingi de meci, în finala Wimbledon 2019, după care a ridicat trofeul, iar, în 2004, Gaston Gaudio a salvat două mingi de meci împotriva conaționalului Guillermo Coria, în finala de la Roland Garros.
Doar Martina Hingis a trecut printr-un eșec mai dureros: a ratat patru mingi de meci în finala de la Melbourne, din 2002
În tenisul feminin, Martina Hingis rămâne „victima” celei mai dureroase înfrângeri din istoria finalelor de turneu de mare șlem.
În cadrul Australian Open 2002, Jennifer Capriati s-a impus scor 4-6, 7-6 (7), 6-2, dar nu înainte de a anula nu două, nici trei, ci patru mingi de meci procurate de Hingis.
Hingis a avut o minge de meci în setul secund și alte trei oportunități de a pune mâna pe trofeu în tiebreak-ul setului secund.



























