Jannik Sinner l-a învins pe Novak Djokovic, scor 6-4, 7-5, 7-6 (3) în semifinalele competiției de la Roland Garros.
Lăudat pentru tenisul practicat, tenismenul din Belgrad a fost aproape de liderul mondial în fiecare din cele trei seturi, conturându-se un meci încheiat în minimum de seturi, dar derulat, pe alocuri, cu intensitatea și imprevizibilitatea unei partide de cinci seturi.
Jannik Sinner, la a treia finală de turneu de mare șlem la rând
- 20 de victorii consecutive are acum italianul în competițiile majore.
Semifinala dintre Djokovic și Sinner s-a întins pe durata a trei ore și șaisprezece minute.
Italianul a câștigat 120 de puncte, față de cele 105 ale sârbului, dar „Nole” a reușit primul break împotriva lui Sinner, din 2023 încoace.
53 de erori neforțate a comis Novak Djokovic în semifinala cu Jannik Sinner, pe când italianul s-a limitat la 36.
În ceea ce privește loviturile direct câștigătoare, elevul lui Darren Cahill a adunat 44, iar sârbul a strâns 35.
















































