Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti va purta numele fostei jucătoare Simona Halep, a anunţat, marţi, Federaţia Română de Tenis.

Numele oficial al bazei sportive va deveni Centrul Naţional de Tenis Simona Halep.

"Prin această redenumire, FRT îşi propune să onoreze sportiva care a adus României titluri majore şi a reprezentat ţara cu demnitate şi profesionalism pe cele mai mari scene ale tenisului mondial. Această iniţiativă vine ca o recunoaştere a performanţelor excepţionale şi a contribuţiei semnificative pe care Simona Halep a avut-o la dezvoltarea şi promovarea tenisului românesc la nivel mondial", au anunţat reprezentanţii federaţiei, potrivit Agerpres.

În vârstă de 33 de ani, Simona Halep şi-a anunţat retragerea din activitate la 4 februarie 2025, ultimul său meci fiind cel cu italianca Lucia Bronzetti, pierdut cu 1-6, 1-6, în prima rundă a turneului Transylvania Open de la Cluj-Napoca.

Halep, bornele unei cariere stelare

Halep a câştigat două titluri de Mare Şlem în carieră, la Roland Garros în 2018 şi la Wimbledon în 2019, a mai jucat trei finale, dintre care două la Roland Garros (2014, 2017) şi una la Australian Open (2018).

Simona Halep a fost numărul 1 mondial (prima oară pe 9 octombrie 2017) timp de 64 de săptămâni, cucerind 24 de titluri la simplu şi unul la dublu, dar disputând şi alte 19 finale (18 la simplu, una la dublu).

Halep nu a jucat niciun meci oficial din 29 august 2022 până în 19 martie 2024, fiind suspendată provizoriu după un test antidoping pozitiv la US Open 2022.

Ulterior, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de jucătoarea română şi i-a redus la 9 luni suspendarea de 4 ani, dictată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) în acest caz de contaminare a unui supliment alimentar.