O sumedenie de sportivi și-au pierdut rapid banii munciți din greu, dar acesta nu avea să fie niciodată cazul Mariei Sharapova.
Jucătoarea din Federația Rusă a demonstrat un nivel ridicat de maturitate foarte devreme în carieră; dincolo de faptul că a devenit campioană de Grand Slam la doar 17 ani - pe iarba de la Wimbledon, unde este, până în ziua de astăzi, a doua cea mai tânără campioană din Era Open, după Martina Hingis -, „Masha” a surprins prin alegerile făcute după întâiul trofeu câștigat.
Pentru câștigarea primului turneu în WTA, Maria Sharapova s-a premiat cu o saltea
În toamna anului 2003, Maria Sharapova se impunea la Tokyo pentru a-și apropia primul titlu WTA al carierei, la doar 16 ani.
După acel succes, Sharapova nu și-a cumpărat bijuterii, vacanțe scumpe ori haine, ci o saltea care să o ajute să se odihnească mai bine.
„Somnul e esențial pentru performanță, indiferent de industrie sau carieră. Prima mea achiziție după un turneu câștigat a fost o saltea Hästens. Chiar dacă a fost, de fapt, o investiție, a fost una dintre cele mai importante cumpărături în întreaga carieră,” s-a confesat Sharapova, potrivit Herald Online.






























































