Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă surprinzător de franţuzoaica Tiantsoa Sarah Rakotomanga Rajaonah, cu 6-2, 6-3, miercuri seara, în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Rouen (Franţa), dotat cu premii totale de 239.212 euro.

Jaqueline Cristian (26 ani, 66 WTA) s-a înclinat după o oră şi 25 de minute în faţa unei adversare de 19 ani, care ocupă locul 291 în lume.

Anterior, Rakotomanga Rajaonah o învinsese pe a şaptea favorită, italianca Lucia Bronzetti.

Tiantsoa Sarah Rakotomanga Rajaonah, născută în Franța dar cu origini în Madagascar, se află la debutul ei în circuitul WTA pe tabloul principal al unui turneu!

Românca rămâne cu un cec de 3.624 de euro şi 30 de puncte WTA şi va continua la dublu, în sferturi, alături de italianca Angelica Moratelli.

Cum s-au descurcat Gabriela Ruse și Bianca Andreescu

Tot miercuri, Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi, după 6-0, 6-4 cu Camilla Rosatello.

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu a revenit în circuit după o perioadă de absenţă, însă a fost învinsă în trei seturi de olandeza Suzan Lamens, cu 6-1, 4-6, 7-6 (7/2).

Rezultatele înregistrate miercuri la Open Capfinances Rouen Metropole (zgură)

Turul I

Elina Svitolina (Ucraina/N.1) - Jil Teichmann (Elveţia) 6-4, 6-2

Moyuka Uchijima (Japonia/N.5) - Nuria Brancaccio (Italia) 3-6, 6-2, 6-1

Suzan Lamens (Olanda) - Bianca Andreescu (Canada) 6-1, 4-6, 7-6 (7/2)

Linda Noskova (Cehia/N.2) - Bernarda Pera (SUA) 4-6, 7-6 (7/5), 6-4

Turul II (optimi)

Jessika Ponchet (Franţa) - Fiona Ferro (Franţa) 7-6 (7/4), 6-4

Gabriela Ruse (România) - Camilla Rosatello (Italia) 6-0, 6-4

Tiantsoa Rakotomanga Rajaonah (Franţa) - Jaqueline Cristian (România) 6-2, 6-3

Info: Agerpres