Cori Gauff, noua Maria Sharapova! Americanca, cea mai tânără jucătoare la Turneul Campioanelor, din 2005 încoace

Cori Gauff Maria Sharapova Tenis WTA Turneul Campioanelor Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Vineri 21 Octombrie 2022, 09:15
Data actualizarii: Vineri 21 Octombrie 2022, 09:15

„Coco” Gauff își încheie cel mai bun sezon al carierei cu prima participare în Turneul Campioanelor. 

Finalistă a turneului de la Roland Garros și sfertfinalistă a Openului American în actualul sezon, Cori Gauff (18 ani, 7 WTA) a devenit cea mai tânără jucătoare care se califică la Turneul Campioanelor, de la Maria Sharapova, în 2005.

„Coco” Gauff a reușit performanța de a accede în întrecerea care le pune față în față pe cele mai bune opt jucătoare ale anului nu doar în proba de simplu, ci și în proba de dublu, unde, alături de Jessica Pegula, s-a înscris în top opt echipe ale anului. 

Cori Gauff a jucat prima finală de Grand Slam a carierei în 2022

Jucând la Turneul Campioanelor, Cori Gauff va deveni cea mai tânără sportivă din SUA care reușește această performanță, de la Lindsay Davenport încoace, care semna această bornă în urmă cu 28 de ani. 

Turneul Campioanelor se va desfășura în țara de origine a americancei Cori Gauff, la Fort Worth, Texas, în săptămâna 31 octombrie - 6 noiembrie. 

Jucătoarele calificate la Turneul Campioanelor 2022

Lotul de opt jucătoare calificate la Turneul Campioanelor este aproape de a fi completat.

Ultimul nume indecis va fi stabilit în dimineața zilei de sâmbătă, 22 octombrie, când duelul direct dintre Maria Sakkari și Veronika Kudermetova va hotărî ultima jucătoare care va accede în competiția propriu-zisă. Pierzătoarea va rămâne cu statutul de rezervă, în cazul în care va intenționa să joace. 

  • Iga Swiatek
  • Ons Jabeur
  • Jessica Pegula
  • Cori Gauff
  • Caroline Garcia
  • Aryna Sabalenka
  • Daria Kasatkina
  • Maria Sakkari / Veronika Kudermetova
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!