Valentin Mihăilă, Ousmane Dembele de România?! Cât lipsește fotbalistul român după ce a suferit o nouă accidentare 

valentin mihaila Parma Stranieri
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Joi 09 Februarie 2023, 09:17
Data actualizarii: Joi 09 Februarie 2023, 09:19

Valentin Mihăilă (23 ani) a ieșit accidentat din ultimul meci al Parmei, iar absența va fi încă una de durată.

Revenit pe teren după o accidentare în urma căreia nu a avut parte de multe minute de joc, accidentare suferită în luna septembrie, Valentin Mihăilă s-a accidentat din nou. Fotbalistul român a ieșit în minutul 14 al meciului dintre Parma și Genoa, acuzând dureri. 

Verdictul în cazul lui Valentin Mihăilă, după o nouă accidentare 

Fotbalistul transferat de italieni de la Universitatea Craiova în octombrie 2020, în schimbul a 9.1 milioane de euro a suferit o ruptură musculară de gradul doi, astfel că va absenta de pe teren aproximativ o lună și jumătate. 

Tatăl jucătorului a vorbit despre situația fiului său, dezvăluind că nu știe de ce se accidentează atât de des. Marian Mihăilă a spus că Valentin se pregătește așa cum trebuie, punctând că de vină ar putea fi alimentația, în ciuda faptului că jucătorul nu se abate și urmează o dietă strictă pentru un sportiv. 

„Ca orice părinte, este strigător la cer. Când vrei să joci, să demonstrezi că meriți să joci… Vedem, va face un RMN și toate drumurile duc spre o nouă ruptură musculară, durerile au fost la fel. 

Problema este că prea repede a ieșit de pe teren, adică te recuperezi la un picior timp de două luni de zile, iar acum intervine la celălalt. Păcat, copilul se pregătește bine și își face datoria, este apreciat la Parma de tot staff-ul și toată lumea, iar el nu poate să dea randamentul care trebuie.

Vali nu dă vina pe antrenamente și pregătiri, pentru că este de aproape doi ani în Italia, s-a acomodat și nu mai are probleme. Problema este asta (n.r. accidentările dese), trebuie să descoperim din alimentație. Alimentația este de sportiv, nu se abate.

Nu bea cola, sucuri, bea doar apă și mănâncă doar ce se impune, are un regim strict, iar greutatea este ok, nu știm ce ar putea fi. Noi ca familie nu știm, nu suntem doctori. Nu este doar la el, vedeți că și la Man se întâmplă, mai este și Kamara și încă doi”,a declarat Marian Mihăilă conform Fanatik

  • 12 meciuri a jucat Valentin Mihăilă în acest sezon la Parma, având 3 goluri și 3 assist-uri. 
  • 6 accidentări a adunat fotbalistul român din octombrie 2020 și până în prezent la Parma, fiind indisponibil un total de 289 de zile, fără accidentarea din prezent. 
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!