Presa din Italia anunță că Parma a pus ochii pe Gaetano Oristanio, fotbalistul de bandă care a impresionat sezonul trecut la Venezia.
Parma vrea să scape de Dennis Man și i-a găsit un înlocuitor românului
Fotbalistul reprezentat de Mario Giuffredi, un apropiat al lui Florin Manea, a fost dorit și de Torino, însă gruparea ”Granata” a considerat suma cerută de Venezia, 12 milioane de euro, mult prea mare.
În această situație, Parma Live scrie că au intrat pe fir și ”Cruciații”, care vor încerca să negocieze transferul lui Oristanio, însă doar în condițiile în care vor scăpa de Dennis Man. Deocamdată, situația lui Man este incertă.
S-a vorbit despre un transfer al lui Man la Lazio, însă, deocamdată, ”lazialii” au blocat negocierile pentru internaționalul român. Nici varianta Bologna nu s-a concretizat deocamdată. Site-ul de casă al Parmei scrie că lucrurile ar putea începe să se miște în următoarele ore.