Conform Il Messaggero, directorul sportiv al celor de la AS Roma, Massara, își dorește să rezolve cel puțin două mutări înainte de cantonamentul de vară al echipei.

Singura variantă prin care Andrei Rațiu poate ajunge în Serie A

Una dintre pozițiile pe care gruparea giallorossi vrea întăriri este în flancul drept al apărării, iar Andrei Rațiu este fotbalistul despre care s-a spus că este pe lista formației din capitala Italiei.

Totuși, Rațiu ar putea ajunge la AS Roma doar în anumite condiții. Primul din topul preferințelor celor de la AS Roma este brazilianul Wesley, fundașul lateral al lui Flamengo. Clubul italian a ajuns la un acord cu fotbalistul, însă Flamengo refuză să îl cedeze pe fotbalist pentru 25 de milioane de euro, oferta înaintată de AS Roma. Brazilienii vor 30 de milioane de euro și rămâne de văzut dacă mutarea se va concretiza.

Dacă transferul lui Wesley nu se va realiza, următorul pe listă este Andrei Rațiu, însă nici atunci nu este garantat că internaționalul român va ajunge la AS Roma, pentru că este la concurență cu Nadir Zortea, fotbalistul lui Cagliari.

  • 12 milioane de euro este cota de piață a lui Andrei Rațiu, potrivit Transfermarkt.

Villarreal, în pole-position pentru transferul lui Andrei Rațiu

”Submarinul Galben”, unde Rațiu a mai fost legitimat în trecut, deține 50% din drepturile federative ale fotbalistului și beneficiază de o clauză de răscumpărare preferențială. Villarreal îl poate transfera pe fundașul dreapta al echipei naționale a României pentru doar 7 milioane de euro.

Orice altă echipă care ar dori să îl ia pe Rațiu de la Rayo Vallecano ar trebui să achite o clauză de reziliere de 25 de milioane de euro.