Înaintea duelului cu Espanyol, Rayo a luat o decizie importantă. Potrivit presei din Spania, Rațiu va fi titular în partida din etapa a 32-a. 

Rayo ocupă locul 16 în clasament și are doar trei puncte peste zona retrogradării, astfel că meciul cu Espanyol este crucial. De cealaltă parte, oaspeții sunt pe locul 12, dar nu sunt nici ei complet liniștiți.

Andrei Rațiu, anunțat titular versus Espanyol

Forma echipei lui Rațiu nu este una bună. Rayo a pierdut patru dintre ultimele șase meciuri în toate competițiile și vine după eșecul cu AEK Atena, scor 1-3, în returul sferturilor Conference League. Totuși, victoria din tur, 3-0, a adus calificarea în semifinale, o premieră istorică pentru club.

Fundaș cotat la 18 milioane de euro, Andrei Rațiu a bifat 40 de meciuri în acest sezon, cu un gol marcat și trei pase decisive livrate.

Echipele probabile:

  • Rayo Vallecano: Batalla; Rațiu, Ciss, Vertrouwd, Chavarría; Martín, Valentín, Gumbau, Espino; Díaz, Alemao.
  • Espanyol: Dmitrovic; Omar, Calero, Cabrera, Romero; Ngonge, Lozano, Expósito, Dolan; García, Fernández.