NEWS ALERT Radu Drăgușin semnează cu noua echipă! Anunțul italienilor și suma de transfer: ”Salariul nu va fi o problemă”

radu dragusin AC Milan Genoa Napoli Tottenham Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 31 Decembrie 2023, 14:57
Data actualizarii: Duminica 31 Decembrie 2023, 15:01

Fundașul central de la Genoa este gata să schimbe campionatul.

Transferul lui Radu Drăgușin de la Genoa din Serie A la Tottenham în Premier League a intrat în linie dreaptă.

Tuttomercatoweb a oferit duminică după-amiază toate detaliile:

”Tottenham, cu un pas mai aproape de Drăgușin! Concurența italiană de la AC Milan și Napoli a fost învinsă.

Radu Drăgușin este la un pas de a deveni un nou jucător al lui Tottenham. Fundașul de la Genoa este alesul celor de la Spurs, care în prezent contează doar pe fostul jucător de la Atalanta, Cristian Romero, și Eric Dier. 

”Oferta englezilor pare să fie de nerefuzat”

După zvonurile din ultimele săptămâni, conform cărora românul ar fi la un pas de reînnoire, oferta englezilor pare să fie de nerefuzat. 

Va fi de peste douăzeci de milioane de euro plus bonusuri, ajungând până în jurul a treizeci. 

Drăgușin ar putea deveni, așadar, în curând un nou jucător al lui Tottenham, având în vedere că nu va fi o mare problemă să se ajungă la un acord salarial, deoarece primește mai mult sau mai puțin de 500.000 de euro pe an”.

Sursa citată precizează că AC Milan, Napoli și Atalanta l-au avut în vizor pe fundașul român, dar nu au avut bugetul necesar.

Alberto Gilardino a sugerat despărțirea de Radu Drăgușin

După meciul 1-1 cu Inter, în care Drăgușin a marcat golul pentru Genoa, și antrenorul Alberto Gilardino a sugerat plecarea iminentă a românului de la echipa sa.

"În această seară am avut aproape toată echipa de anul trecut. Ducem mai departe atât o idee tehnică, cât și una tactică, și sper să menținem aceste principii. 

Este o lună specială, pentru că începe perioada de mercato. Dorința noastră este să nu perturbăm echipa: cineva poate pleca, dar cine rămâne trebuie să fie dedicat proiectului", a spus fostul atacant al naționalei Italiei, campion mondial în 2006.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!