FOTO ȘI VIDEO Radu Drăgușin, la înălțime! Ce au scris italienii după debutul românului în Serie B

radu dragusin Genoa Juventus Torino Serie B Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 15 August 2022, 09:45
Data actualizarii: Luni 15 August 2022, 09:56

Fundașul central a fost împrumutat în acest sezon de Juventus Torino la Genoa.

Genoa, echipă retrogradată în ultimul sezon în Serie B, a câștigat duminică în prima etapă a campionatului, 2-1 în deplasare cu Venezia, într-un meci în care Radu Drăgușin a fost integralist pentru ”Grifon”.

Tuttomercatoweb le-a dat notă mare celor doi fundași centrali de la Genoa, Mattia Bani și Radu Drăgușin, 6,5: ”Mereu curat în intervenții și precis” despre Bani și ”Idem ca Bani, muncă tăcută, l-a ținut perfect pe Novakovich (n.r. - Andrija Novakovich, numărul 9 de la Venezia) despre Drăgușin.

6,5 și 6 pentru Drăgușin în 2-1 cu Venezia

Genova Today și Pianeta Genoa 1893 i-au dat, în schimb, doar 6: ”Meci îngrijit, fără erori pentru Drăgușin, care trebuie să-și îmbunătățească jocul cu piciorul stâng”, a notat cel de-al doilea site local.

A fost debutul românului în Serie B, însă Drăgușin jucase prima partidă oficială pentru Genoa în turul 1 din Cupa Italiei, un 3-2 cu Benevento.

”Tricolorul” este împrumutat din această vară la Genoa de Juventus Torino, după ce și în ultimul sezon a evoluat sub formă de împrumut la Sampdoria și Salernitana, ambele însă în Serie A. (Foto: Genoa CFC)

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!