Postul de titular al lui Handanovic, pus în pericol de Ionuț Radu? Cuvinte de laudă din presa italiană pentru portarul român

Ionut Radu Inter Milano Samir Handanovic Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 02 Septembrie 2021, 11:42
Data actualizarii: Joi 02 Septembrie 2021, 11:59

În ultimii ani, Samir Handanovic a fost de neclintit din poarta celor de la Inter Milano, însă cariera slovenului pare pe final. 

Ionuț Radu a fost achiziționat de Inter încă din 2013, iar de-a lungul timpului a fost împrumutat la mai multe echipe din Italia, precum Genoa sau Parma.

În această vară, portarul român a fost dorit de mai multe formații din Europa, însă cei de la Inter au refuzat ofrtele venite pentru Ionuț Radu, dovadă că și-l doresc în lor, alături de Handanovic.

Ajuns la 37 de ani, Samir Handanovic este titular de drept la campioana Italiei, însă cariera sa se află pe final, iar jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport sunt de părere că portarul român va reprezenta alternativa potrivită pentru a-l înlocui pe sloven.

"Real Sociedad și Verona au încercat să-i convingă pe cei de la Inter să-l vândă, dar Simone Inzaghi și staff-ul său s-au opus și au avut parte și de susținere din partea conducerii. Ionuț are mulți admiratori, de-a lungul anilor a dat dovadă de profesionalism și respect pentru grup: fără să se plângă sau să vorbească deplasat. 

Tentația de a pleca și de a juca a fost puternică, dar sentimentul creat de noul staff l-a determinat să rămână la Milano, a doua lui casă. 

Noul antrenor Zappala a fost impresionat de reactivitatea românului, care are un joc bun al picioarelor, așa cum se cere pentru portarii moderni. 

Handanovic rămâne deocamdată titular, dar Inter este pe mâini bune cu Ionuț Radu.", au scris cei de la Gazzetta dello Sport, în cadrul unui articol amplu despre situația portarilor de la Inter Milano. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!