Moruțan poate pleca de la Galatasaray! Anunțul presei din Turcia

Olimpiu Morutan Galatasaray Superliga Turciei Stranieri Olimpiu Moruțan
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 11 Iulie 2023, 16:18
Data actualizarii: Marti 11 Iulie 2023, 16:18

Olimpiu Moruțan (24 de ani) a revenit la Galtasaray în această vară.

Mijlocașul ofensiv a fost trimis sub formă de împrumut la Pisa pentru sezonul 2022/23. Italienii ar fi putut să-i activeze clauza și să-l transfere definitiv la finele stagiunii, însă au decis contrariul.

Moruțan poate pleca de la Galatasaray! Anunțul presei din Turcia

Conform hurriyet.com.tr, care a citat publicația Sporx, Galatasaray îl poate vinde pe Olimpiu Moruțan la două alte echipe din primul eșalon al Turciei: Konyaspor și Pendiskpor.

Cu toate astea, aceeași sursă a indicat faptul că Okan Buruk, antrenorul Galatei, vrea întâi să-l vadă pe Moruțan în cantonamentul din Austria, înainte să ia o decizie referitoare la viitorul fotbalistului.

Olimpiu Moruțan se află la Galatasaray din 2021, când FCSB l-a vândut turcilor pentru 4.2 milioane de euro, moment în care Transfermarkt îl evaluat pe român la 2.8 milioane. Acum, Moruțan e cotat de site-urile de specialitate la 4.5 milioane.

Cifrele lui Olimpiu Moruțan

De-a lungul carierei sale fotbalistice, Olimpiu Moruțan a fost legitimat la echipe precum FC Universitatea Cluj, FC Botoșani, FCSB, Galatasaray și Pisa.

Cele mai multe apariții le-a bifat la FCSB, 107, unde a reușit să marcheze 14 goluri și să paseze decisiv în 30 de situații, în aproximativ 6.400 de minute petrecute în echipamentul clubului.

  • FC Botoșani: 59 meciuri jucate, 2 goluri, 5 assist-uri
  • Pisa: 36 meciuri jucate, 6 goluri, 8 assist-uri
  • Galatasaray: 34 meciuri jucate, 3 goluri, 5 assist-uri
  • 'U' Cluj: 14 meciuri jucate, 1 gol, 1 assist
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!