Italienii îl contrazic pe Ioan Becali în legătură cu transferul lui Valentin Mihăilă: ”Parma a închis ușa!”

Italienii îl contrazic pe Ioan Becali în legătură cu transferul lui Valentin Mihăilă: ”Parma a închis ușa!” Stranieri

Se vorbește tot mai mult despre plecarea lui Valentin Mihăilă de la Parma.

După un sezon în care a fost mai mult accidentat, fotbalistul ajuns în fotbalul italian de la Universitatea Craiova ar putea schimba echipa. Lecce este interesată de transferul său, lucru confirmat și de Ioan Becali.

Salariul lui Valentin Mihăilă, o problemă pentru Lecce?

Italienii susțin că, deși Lecce este interesată de transferul lui Valentin Mihăilă, mutarea este una destul de complicat de realizat. Principala problemă? Salariul fotbalistului! Ioan Becali, agentul lui Mihăilă, a dezvăluit că Lecce este dispusă să îi plătească jucătorului același salariu pe care acesta îl încasează la Parma, însă italienii au dubii.

Mai rămâne de rezolvat problema legată de salariu: remunerația actuală a jucătorului la Parma este peste limitele salariale ale Lecce, care, pentru a finaliza transferul, va trebui să facă un efort financiar suplimentar. Însă profilul jucătorului îi place lui Eusebio Di Francesco, care îl consideră ideal pentru sistemul său de joc, datorită capacității de a dribla adversarul, vitezei și versatilității tactice”, au scris italienii.

  • 3 milioane de euro este cota de piață a lui Valentin Mihăilă, conform Transfermarkt.
  • 22 de partide a strâns Mihăilă în sezonul trecut. Nu a marcat, dar a oferit 3 pase decisive, iar ultimul meci oficial l-a avut pe 31 ianuarie.

Parma a refuzat să îl împrumute pe Mihăilă

De altfel, cei de la Pianeta Lecce susțin că s-a pus problema ca Mihăilă să ajungă la Lecce sub formă de împrumut, variantă exclusă total de ”Cruciați”, care ar prefera să scape definitiv de fotbalistul transferat de la Universitatea Craiova.

Italienii susțin că următoarele zile vor fi decisive pentru viitorul lui Valentin Mihăilă.

Un alt aspect care ar putea influența reușita negocierii este formula transferului: Parma a închis ușa în ceea ce privește posibilitatea de a-l ceda pe Mihăilă sub formă de împrumut și ar prefera să-l lase să plece doar definitiv. O poziție clară, care determină Lecce să analizeze cu atenție investiția, deși interesul pentru jucător rămâne ridicat.

Următoarele zile vor fi decisive: întâlnirea programată între jucător și anturajul său ar putea aduce impulsul final. Lecce urmărește cu atenție și pregătește terenul pentru o lovitură care, dacă s-ar concretiza, ar aduce calitate, profunzime și imprevizibilitate atacului giallorosso”, au mai scris jurnaliștii din ”Cizmă”.

Ce a spus Ioan Becali despre transferul lui Valentin Mihăilă

"Se poate face transferul. Vedem săptămâna asta ce se va întâmpla. Da, Lecce a făcut ofertă. Cluburile poate se vor pune de acord. 

Mihăilă vine în seara asta din Grecia. Probabil mă voi vedea cu el în seara asta sau mâine. Vom vedea.

Din păcate, Mihăilă a fost accidentat în ultimele 3 luni și nu prea a jucat. Nici la națională nu a apucat să joace ceva, dar asta e. Mihăilă încă mai are de spus multe pentru că are doar 25 de ani. Toți am crezut, când l-am dus la Parma, că va spune multe. N-a prea spus și din cauza accidentărilor, dar acum urmează o a doua etapă din viața lui. Sper să ajungă unde credea el, eu și toți.

Să meargă în altă țară e dificil. Am vorbit cu echipe importante din Grecia, Austria, care m-au întrebat de el. Problema este că din calculele echipelor respective reiese că el n-a jucat mai mult de 49% din meciuri în 5 ani de zile. El nu trece de 50%, iar când le spui de salariul pe care îl vrea el, închid telefonul. Îți dau o conversație cu directorul sportiv de la Rapid Viena, care mă întreba de el. I-am spus cât câștiga și a zis: 'Ne pare rău, degeaba mai vorbim. La noi, salariul maxim e de 450.000-500.000'. Și atunci a închis telefonul și ne-am spus la revedere.

Lecce e dispusă să-i plătească salariul lui Mihăilă de la Parma. Pe doi ani și încă doi ani, deci pe patru ani! Să nu uităm că Lecce e de 5 ani în Serie A. În fiecare an a scăpat și e în prima ligă. Dacă vor să-l ia, înseamnă că vor să mai rămână în A", a spus Ioan Becali, la Digisport.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!