Italienii, elogiu pentru Man și Mihăilă: „Două dintre cele mai clare talente!” Ce au remarcat jurnaliștii din Serie B 

Dennis Man Parma Serie B valentin mihaila Stranieri Man și Mihăilă
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 20 August 2022, 19:05
Data actualizarii: Sambata 20 August 2022, 19:06

Dennis Man și Valentin Mihăilă au impresionat în startul acestui sezon. 

Dennis Man (23 ani) și Valentin Mihăilă (22 ani) au impresionat în acest start de sezon. Ambii au marcat în egalul cu Bari, 2-2, din prima etapă din Serie B. 

În ciuda remizei obținute de Parma, jucătorii români au fost lăudați de către publicația Lega B. Jurnaliștii italieni susțin că Man în flancul stâng și Mihăilă în cel drept se completează perfect în jocul echipei pregătite de Fabio Pecchia (48 ani). 

„Parma a găsit două dintre cele mai clare talente ale noii generații de jucători români. Stânga Man, dreapta Mihăilă. Man este mai mult elegant decât exploziv, iar Mihăilă este mai mult exploziv decât elegant. O complementaritate care îi aduce pe cei doi compatrioți într-un puzzle perfect, ceea ce este necesar pentru a oxigena incontinuu evoluțiile ofensive ale Parmei”,  a notat Parma Live, care a citat publicația Lega B.

Valentin Mihăilă, în atenția unui club din Serie A

Extrema stângă a marcat două goluri și a făcut o impresie bună cu evoluțiile sale. Publicația La Repubblica a dezvăluit faptul că internaționalul român se află pe lista celor de la Sampdoria. 

Marco Giampaolo, tehnicianul formației din Serie A, urmărește prestațiile fotbalistului și ia în calcul un împrumut al acestuia, ținând cont că are jucători lipsă pe faza de atac. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!