NEWS ALERT Ionuț Andrei Radu, din nou pe teren după mai bine de un an! Învins în Serie A doar din penalty și de un campion mondial

Ionuț Andrei Radu, din nou pe teren după mai bine de un an! Învins în Serie A doar din penalty și de un campion mondial Stranieri

Portarul român jucase ultima dată tocmai în noiembrie 2023. Venezia - AS Roma, meciul revenirii lui Radu, a fost LIVE TEXT pe Sport.ro.

FINAL Venezia - AS Roma 0-1 (Dybala 57 - din penalty)

MIN. 90+5 Final, Venezia pierde la debutul portarului român Ionuț Andrei Radu pentru gruparea din Serie A, 0-1 în fața Romei lui Dybala.

MIN. 90 Vor fi cel puțin 4 minute de prelungire!

MIN. 83 Venezia are posesie 62%, dar este condusă în continuare!

MIN. 81 Cap al lui Celik de la Roma, puțin peste poartă, Radu era oricum pe minge.

MIN. 68 Venezia scapă de principalul pericol, marcatorul Dybala este schimbat de Claudio Ranieri.

MIN. 57 Paulo Dybala execută lovitura de la 11 metri și este 1-0 pentru AS Roma!

MIN. 55 Penalty pentru Roma! Angelino a fost faultat în careu de Marcandalli.

MIN. 46 Începe a doua repriză.

MIN. 45+1 Pauză, 0-0 și Venezia rezistă în fața Romei, cu tricolorul Ionuț Andrei Radu MVP după câteva parade ca în vremurile bune!

MIN. 37 Încă o intervenție excelentă a lui Radu! Românul scoate în corner după lovitura de cap fulgerătoare a lui Dovbyk!

MIN. 30 Mingea trimisă de Mancini este respinsă din fața porții goale de fundașii Veneziei, după o lovitură liberă executată periculos de Dybala, goalkeeper-ul român era bătut de data aceasta! Ocazie imensă pentru oaspeți.

MIN. 16 Paradă extraordinară a lui Radu la execuția puternică din mijlocul careului a lui Artem Dovbyk!

MIN. 6 Prima intervenție a lui Radu, la șutul campionului mondial Paulo Dybala!

MIN. 1 Începe meciul, cu Ionuț Andrei Radu titular la gazde. Este primul meci pentru portarul român după un an și trei luni! Venezia, penultimul loc în Serie A, este antrenată de Eusebio Di Francesco, fostul mijlocaș campion al Italiei cu AS Roma în 2001, ulterior și antrenor al romanilor între 2017 și 2019.

Știrea inițială

Transferat zilele trecute de la Inter Milano, portarul român Ionuț Andrei Radu (27 de ani) este titular la Venezia în meciul de astăzi din Serie A cu AS Roma!

Partida Venezia FC - AS Roma este LIVE TEXT pe Sport.ro de la ora 13:30.

Revenit la Internazionale Milano după ce a fost împrumutat la Bournemouth în sezonul precedent, Radu nu a făcut parte din planurile antrenorului Simone Inzaghi pentru acest sezon, astfel că a fost nevoit să-și caute altă echipă și a ales Venezia.

Radu a apărat ultima oară tocmai pe 4 noiembrie 2023, într-un meci Manchester City - Bournemouth 6-1!

Fostul selecționer pentru Sport.ro: "Radu a semnat cu un club mare, era greu să rămână acolo"

Fostul selecționer de tineret Daniel Isăilă, omul care a condus tricolorii în fazele preliminare ale competiției de vis din 2019, a reacționat în exclusivitate pentru Sport.ro la decăderea portarului care impresiona la naționala Under 21.

"Știi cum e, acestea sunt alegerile pe care le-a făcut în momentul când a ales să se transfere la un club unde nu a avut șanse să joace. La portari este mai delicat, e diferit.

Dacă un portar tânăr nu are evoluții constante și nu apără meci de meci, chiar și atunci când greșește sau are momente mai slabe, îi este foarte greu să progreseze.

Niciodată să nu spui niciodată; nu este niciodată prea târziu. Întotdeauna există o nouă șansă, o nouă zi. Totul depinde de alegeri și de atitudinea pe care o ai. Nu este simplu să îți faci bagajul în fiecare sezon, să cauți un club, să te adaptezi, să o iei de la zero, să muncești și să încerci să te impui.

A semnat cu un club mare, era greu să rămână acolo; poate, la momentul respectiv, ar fi fost mai bine pentru el să se despartă și să semneze cu o echipă unde să fie numărul 1", a declarat Daniel Isăilă, în exclusivitate pentru Sport.ro, în noiembrie anul trecut.

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!