IanIs Back! Revenit după accidentare, Ianis Hagi joacă al treilea meci din această lună ca titular la Rangers

Ianis Hagi celtic Michael Beale rangers st. mirren Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 27 Mai 2023, 14:45
Data actualizarii: Sambata 27 Mai 2023, 14:48

Echipa românului va termina pe locul 2 în Scottish Premier League, după marea rivală Celtic.

Pentru a treia oară în această lună, Ianis Hagi joacă din primul minut un meci de campionat pentru Rangers, acum în deplasare la St. Mirren, în etapa a 38-a din Scottish Premier League, ultima.

Ianis a fost titular și în Rangers - Aberdeen (1-0, pe 7 mai) și Hibernian - Rangers (1-3, pe 21 mai), când a și înscris primul său gol după accidentarea care l-a ținut departe de gazon o bună perioadă de timp.

În Scoția, marea rivală Celtic e deja campioană, iar Rangers trebuie să se mulțumească doar cu poziția a doua în Scottish Premier League.

Ce se întâmplă cu Ianis Hagi din vară

Ianis Hagi, cotat acum la 5 milioane de euro, a jucat de nouă ori pentru Rangers în acest sezon, după ce s-a refăcut în urma accidentării. Deși presa din Scoția a speculat că românul ar putea fi vândut în vară, antrenorul Michael Beale a vorbit, imediat după meciul cu Hibernian, despre situația lui Ianis și-a lăsat de înțeles că se bazează în continuare pe el.

„Momentul zilei a fost pentru Ianis, pentru că a marcat primul său gol după 15-16 luni. A avut o perioadă teribilă, așa că sunt fericit pentru el. Se vede că are multă calitate. Încă își revine după accidentare, iar acest gol îl va ajuta mult. 

În anul în care Rangers a luat titlul, el a fost un jucător cheie. Acum au fost momentele grele pentru el din punct de vedere psihic, dar încearcă să fie din nou un fotbalist important și să revină în echipa sa națională”, a spus tehnicianul lui Rangers, la interviul de după joc.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!