Oltenii îl aduseseră liber de contract de la Farul, în august 2022.

În acest sezon, Ganea a jucat trei meciuri în NB I pentruUjpest, adunând 120 de minute, fără gol înscris sau pasă decisivă. Cotat la 150.000 de euro, conform site-urilor de specialitate, atacantul a fost convocat la echipa olimpică a României, la România U16, U17, I18, 21 și U23.

George Ganea, fără gol în Ungaria. Joacă de doi ani la Ujpest

Atacantul a mai evoluat de-a lungul carierei sale fotbalistice pentru echipe precum Rapid București, Entella U19, Roma U19, CFR Cluj, FC Viitorul Constanța, FC Argeș, FCV Farul Constanța și FCU Craiova.

În octombrie 2023, George Ganea a oferit un interviu pentru PRO TV & Sport.ro și a evidențiat cât de fericit se simte că a reușit să prindă transferul în străinătate, în Ungaria. Pentru fotbalist, e prima aventură într-un campionat străin la nivel de seniori.

”Pot să scot fata la plimbare. Cu soția merg aproape în fiecare zi să ne plimbăm. Vizităm. Chiar îmi place și chiar mă simt foarte, foarte bine. Nu credeam că o să mă simti așa de bine, pentru că toată lumea știe că între români și maghiari e așa o mică rivalitate, o ură.

Dar de când am venit am fost primit foarte, foarte bine și toată lumea mi-a vorbit frumos, nu am avut nicio problemă de genul acesta”, a spus George Ganea la acea vreme, dar nu îi merge prea bine la Ujpest.

În total, a adunat 29 de partide pentru unguri, nu a marcat și a oferit patru pase decisive.