Duminică 28 septembrie vor avea loc alegerile parlamentare din Republica Moldova, alegeri în care, ca de obicei peste Prut și mai nou și la noi, se vor înfrunta direcțiile pro-Uniunea Europeană și pro-Rusia.
Maxim Potirniche (36 de ani) este dublu campion al Moldovei cu Sheriff Tiraspol și Petrocub Hîncești. Fost fundaș, acesta a adunat și 12 selecții la naționala Moldovei, iar acum este implicat activ în lumea politicii.
”Eu știu cum putem câștiga. Sunt un om de echipă, mă mândresc cu victoriile clubului și cu familia mea, am respect pentru vestiar și pentru tribună. Merg mai departe cu ai mei alături. Știu că victoria nu se obține ușor, se smulge prin muncă zilnică, disciplină și rezistență și mai știu că victoria nu e doar a unuia, e un efort de echipă.
Așa e și în viața politică. Luptăm pentru un viitor mai bun. Datoria noastră e să ducem acest drum mai departe, spre Uniunea Europeană. Strângem din dinți și facem alegerea corectă: Moldova în Uniunea Europeană!”, a transmis fostul fotbalist, pe rețelele de socializare.