Fostul fotbalist al naționalei Palestinei, Suleiman Al-Obeid, în vârstă de 41 de ani, supranumit și „Pele din Palestina” a fost ucis miercuri, în orașul Gaza. Sursele medicale palestiniene au transmis că Al-Obeid a fost împușcat de armata israeliană în timp ce aștepta să primească ajutoare umanitare, potrivit youm7.
Tragedie în Gaza! Un fost internațional, împușcat mortal în timp ce aștepta ajutoare
Stiri
O nouă tragedie zguduie lumea sportului.
A jucat în preliminariile pentru Cupa Mondială
Suleiman Al-Obeid nu este un nume necunoscut pentru fanii fotbalului din zonă. Și-a început cariera la clubul său local, Khadamat Al-Shatee, și a evoluat ulterior și în prima ligă din Cisiordania, la Al-Am'ari.
Performanța sa de vârf a venit la echipa națională. Al-Obeid a reprezentat Palestina în campaniile de calificare pentru Cupa Mondială din 2014 și pentru Cupa Challenge a Asiei din 2012. Unul dintre momentele sale de referință rămâne primul gol internațional, marcat împotriva Yemenului în Campionatul Federației de Fotbal din Asia de Vest, în 2010.
Moartea sa se adaugă unui bilanț tragic. Potrivit rapoartelor din Gaza, peste 650 de sportivi și tineri afiliați mișcărilor sportive și-au pierdut viața de la începutul conflictului, dintre care 39 doar în ultima lună.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News