VIDEO EXCLUSIV ”Sunt șocat!”. Marica și-a găsit cu greu cuvintele, când a aflat că Pițurcă a fost reținut de DNA! Reacția lui Adrian Mititelu

Ciprian Marica Adrian Mititelu arestare victor piturca Victor Piturca Stiri
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 30 Ianuarie 2023, 20:59
Data actualizarii: Luni 30 Ianuarie 2023, 20:59

Victor Pițurcă (66 de ani) a fost reținut de procurorii DNA, după ce a fost acuzat într-un dosar care vizează achiziții în timpul pandemiei.

Ciprian Marica, fostul său elev de la echipa națională, și-a găsit cu greu cuvintele când a aflat că fostul selecționer a fost arestat. Fostul atacant de la Stuttgart și Schalke speră să fie vorba despre o greșeală.

Ciprian Marica și-a găsit cu greu cuvintele: ”Sunt șocat!”

Victor Piţurcă a fost audiat, încă de luni dimineaţă, de către procurorii DNA. Ancheta vizează achiziţii de măşti realizate în timpul pandemiei. După audieri, procurorii au dispus reţinerea fostului selecţioner.

”Îți dai seama că sunt șocat! Na, nu știu, sunt fără cuvinte. N-aș vrea să fiu în pielea dânsului. Poate e o greșeală și vreau să cred că e o greșeală”, a spus Ciprian Marica, pentru PRO TV.

”Sunt convins că Victor Pițurcă e nevinovat și sper să scape cât mai repede”, a spus și Adrian Mititelu, patronul lui FCU Craiova

VIDEO - Marica și Mititelu au reacționat după ce Victor Pițurcă a fost reținut de DNA

De ce a fost reținut Victor Pițurcă

În aprilie 2020, firma Helios Dentserv și Ministerul Apărării Naționale au semnat un contract în valoare de 13.459.138 lei (aproximativ 2,72 milioane de euro), care presupunea livrarea către MApN a 1.000.000 de măști chirurgicale FFP1, 300.000 de măști FFP2, 100.000 de măști FFP3, 10.000 de viziere și 50.000 de ochelari de protecție, notează Gsp. 

În mai 2020, după ce s-a încheiat starea de urgență, Helios Dentserv a încheiat un contract de cesiune de creanță cu PAV Green Energy SRL, firma lui Alexandru Pițurcă, fiul fostului selecționer. 

Victor Pițurcă, de trei ori selecționer al naționalei României

În vârstă de 66 de ani, Victor Piţurcă a fost selecţioner al României în trei rânduri: 1998/1999, 2004/2009 şi 2011/2014. El a mai pregatit echipe precum Steaua, Universitatea Craiova sau Al Ittihad.

Piţurcă a fost component al echipei Steaua, care a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986 și Supercupa Europei, dar a jucat și finala Cupei Intercontinentale, scor 0-1 cu River Plate, la Tokyo. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!