În paradisul în care atracția, competiția și sentimentele se întâlnesc la fiecare pas, o discuție între două dintre concurente escaladează și aduce la suprafață tensiuni pe care nimeni nu le anticipa. Nicoleta Balint și Eda Csoregi, apropiate și prietene înainte de experiența din Burlacii: Foc în Paradis, ajung să vorbească deschis despre o situație în care este implicat și Robert Stancu. „Trebuia să spui că ți-ai dat seama că, indiferent că sunt eu, că nu sunt eu, nu e tiparul tău de bărbat. Tu, dacă spui că nu vorbești sau nu îți dai voie să-l cunoști, tu mă pui într-o ipostază în care pic ca fraiera de nu înțelege nimeni nimic”, îi spune Nicoleta prietenei sale, într-un moment în care discuția dintre cele două devine din ce în ce mai tensionată.

Pentru Nicoleta, miza este cu atât mai mare cu cât între ea și Eda există o relație de prietenie construită în afara competiției. Iar tocmai acest lucru face ca fiecare cuvânt să cântărească mai mult. „Avem niște ani de prietenie în spate… Îmi doresc să avem respect reciproc și să nu mai fiu pusă într-o ipostază de genul”, spune Nicoleta, făcând referire la situația care îl are în centrul ei pe Robert Stancu.

Dar discuțiile din această seară nu se opresc aici. Un alt moment cu puternică încărcătură îi are în prim-plan pe Robert Stancu și Eda Csoregi. Cei doi ajung față în față într-o conversație în care ies la iveală lucruri pe care Robert susține că le-a observat în comportamentul Edei.

„Nu zic că ai simțit să fii cu mine. Eu nu am zis treaba asta. Doar că nu cred că ai simțit să fii cu Călin”, îi spune Robert burlacitei. Discuția, surprinsă de camerele de filmare, nu rămâne însă una privată. Cuvintele celor doi sunt auzite de toți cei aflați în casă, iar reacțiile concurentelor nu întârzie să apară.

Într-o competiție în care fiecare conexiune poate schimba dinamica grupului, iar prietenia poate ajunge să fie pusă în balanță cu sentimentele, episodul din această seară aduce noi întrebări și confruntări.

Ce se află, de fapt, în spatele tensiunii dintre Nicoleta și Eda? Poate o prietenie construită în ani să reziste atunci când sentimentele și competiția intră în ecuație? Și ce a vrut să spună Robert prin afirmațiile care au fost auzite de toți? Răspunsurile se află în această seară, de la ora 23:00, la Acasă, iar episodul este deja disponibil în avans pe VOYO.