Emisiunea a fost lider de audiență aseară, în intervalul 20:27 – 23:55, în rândul publicului național, activ cu relevanță comercială, cu vârsta cuprinsă între 20 și 60 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD. Vocea României a înregistrat 5.9 puncte de rating și 23.3% cotă de piață, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 5.6 puncte de rating și 21.8% share. În rândul publicului Național 4+, în același interval orar, emisiunea a înregistrat 6.0 puncte de rating și 21.0% cotă de piață, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 4.6 puncte de rating și 15.9% share.

Peste 3 milioane de telespectatori din întreaga țară au urmărit cel puțin un minut al emisiunii, iar în minutul de maximă audiență, de la 21:01, peste 1.3 milioane de români se uitau la Vocea României.

Theo și Horia și-au mărit echipa, aseară, cu două voci care au întors toate scaunele: Luca Mastacan și Ion Donciu. Corina Sucarov și Andreea Dincă au ales-o pe Irina, iar Smiley i-a convins pe Ioana State și Marius Georgescu să vină în echipa sa. În urma prestațiilor de pe scenă, Adela Smuliac și Timea Csaszar au ajuns în echipa lui Tudor Chirilă.

Săptămâna viitoare, noi concurenți sunt pregătiți să facă show pe scena de la Vocea României! Emisiunea poate fi urmărită în avans pe VOYO.