Ce diferență în cazul unor oameni care au marcat istoria fotbalului românesc, Mircea Lucescu (80 de ani) și Cornel Dinu (77 de ani).

Colegi de generație, cei doi se confruntă cu situații diametral opuse, în acest moment. „Il Luce“, în calitate de selecționer al României, are griji strict fotbalistice, înaintea meciurilor cu Bosnia (15 noiembrie) și San Marino (18 noiembrie). În schimb, grijile „Procurorului“ sunt, din păcate, legate de starea sa de sănătate. 

Cornel Dinu, problemele cardiace l-au trimis la Urgență

Sport.ro a scris, recent, despre depresia cu care se confruntă Cornel Dinu și din cauza căreia n-a mai ieșit din casă. Acum însă, fostul mare fotbalist a fost obligat să facă asta. Pentru că, sâmbătă, s-a simțit rău și a ajuns la Spitalul de Urgență, unde e și acum. „Procurorul“ are probleme cardiace și e sub supravegherea medicilor.

Vestea bună e că Dinu poate vorbi, dovadă și scurta reacție pe care a oferit-o pentru Iamsport:Starea mea e acceptabilă“.

De când a fost lovit de depresie, „Procurorul“ n-a putut fi convins să-și părăsească locuință, nici măcar la insistențele apropiaților. În acest sens, e elocvent ce a povestit Ionel Augstin (70 de ani), fostul atacant dinamovist.

Ne respinge, nu mai vrea nici să-l vedem. Păcat, s-au făcut eforturi mari. Mi-a mai răspuns la telefon, dar apoi „lasă-mă în pace!”, ne înjură (n.r. - zâmbește)... În felul lui... A fost idolul vieții mele, ca fotbalist, din toate punctele de vedere. L-am luat ca exemplu. Merg la el, stau la poartă, vorbim. Din păcate, nu putem să-l scoatem deloc (n.r. - din casă). Și Cristi Borcea a încercat. În 2-3 luni, l-ar pune pe picioare, cu vitaminizare. Dar nu-l mișcă absolut nimic“, a povestit Ionel Augstin.