Grandpa Peyton! La aproape 40 de ani, "seriful" Manning a castigat al doilea Super Bowl din cariera. Panthers, de nerecunoscut

Peyton Manning a avut cel mai slab sezon din istorie pentru un QB ajuns in Super Bowl, dar si-a condus echipa catre o victorie, scor 24-10, in finala NFL.

La 39 de ani si 320 de zile, Peyton Manning e cel mai batran quarterback care a jucat vreodata intr-un Super Bowl. Iar dupa o cariera incredibila, in care a castigat de cinci ori titlul de MVP al NFL, Manning se retrage cu un al doilea titlu de campion, dupa ce Denver Broncos s-a impus cu 24-10 in fata lui Carolina Panthers, la finele unui meci plin de erori din partea ambelor echipe. Daca Manning a ajuns la 200 de victorii in cariera, cele mai multe din istorie pentru un quarterback, MVP-ul partidei a fost Von Miller, jucatorul lui Denver Broncos  

Cand ai pe mana un produs care genereaza incasari de 12,6 miliarde de dolari intr-un singur an, pare facil sa creezi povesti spectaculoase. Insa Super Bowl, finala NFL, continua sa uimeasca an de an, atat prin prisma incasarilor uriase din publicitate, cat si din punct de vedere al firului epic care se desprinde din rivalitatea celor doua echipe. Povestea lui Michael Oher, omul care a schimbat zece scoli in viata si a facut „naveta” din orfelinat in orfelinat in copilarie a fost una dintre cele mai spectaculoase din istoria competitiei. Insa nici pe plan sportiv noutatile nu au fost usor de evitat. Spre exemplu, in primele 49 de finale, cei doi QB titulari ai echipelor nu au fost niciodata draftati cu primul pick. Ei bine, in Super Bowl 50, atat Cam Newton, starul Carolinei Panthers, cat si Peyton Manning, „conducatorul” lui Denver Broncos, au fost jucatorii pe care Panthers, respectiv Broncos au mizat chiar la prima alegere.

Insa cei doi jucatori nu puteau fi mai diferiti. La 39 de ani, Manning isi juca ultima carte din cariera, fiind extrem de posibil ca meciul din Santa Clara sa fie ultimul dintr-o cariera in care legendarul QB jucase deja trei Super Bowl-uri, castigand doar unul cu Indianapolis Colts (2006). In schimb, Newton pare sa se diferentieze deja si sa devina „fata” NFL-ului. La 26 de ani, Cam a avut nevoie de cinci ani pentru a ajunge in Super Bowl, insa e un star, abilitatea sa de a combina eficienta paselor cu capacitatea de a alerga prin defensivele adverse fiind unica in Liga. Cine avea avantajul? Cel putin inainte de imnul Statelor Unite, intonat luni dimineata de Lady Gaga, Newton si Carolina erau favoriti, mai ales ca QB-ul lui Panthers castigase titlul de MVP al sezonului regulat, in timp ce Ron Rivera, antrenorul Carolinei fusese declarat cel mai bun tehnician al anului. Dar Broncos jucau in alb, 10 din ultimele 11 echipe care au evoluat in aceasta culoare in Super Bowl castigand inelele de campioni.

Ofensiva redusa la tacere a lui Panthers

Era, de fapt, un meci intre cel mai bun atac, Carolina Panthers, si cea mai buna aparare, Denver Broncos, din NFL. Dar si un meci intre castigatoarea sezonului regulat in AFC si cea din NFC, practic, cele mai bune echipe ale sezonului, conform ranking-ului NFL. Avantajul era, insa, de partea Carolinei, cu a doua cea mai buna defensiva, in timp ce Denver avea abia al 25-lea atac, o diferenta uriasa fata de echipa cu care Broncos mergea in Super Bowl acum doi ani, unul dintre cele mai bune atacuri din istorie, si care pierdea umilitor, 43-8, in fata lui Seattle Seahawks.

Dab on 'em! #SB50

Posted by NFL on Sunday, 7 February 2016

Doar ca Denver, care pleca underdog in Super Bowl, a aratat o cu totul alta fata. Dupa doar cinci minute de joc, Broncos marcase mai multe puncte, trei, decat in intreaga prima repriza a meciului de acum doi ani. Iar Panthers, care nu fusese condusa nici macar o secunda in play-off-ul din acest an, fiind in avantaj cu 24-7 in fata Arizonei Cardinals si 31-0 in fata lui Seattle Seahawks la pauza, era deja in spate. Un sack ce a rezultat in fumble al lui Cam Newton a fost transformat in touchdown de uriasul Malik Jackson, aflat la prima reusita din cariera! Iar Broncos conducea cu 10-0, statistica fiind una favorabila: echipele care reuseau un touchdown defensiv in Super Bowl castigasera 15 din cele 17 meciuri ale esantionului statistic. Totusi, Panthers trebuia sa raspunda! Insa in ciuda unui drive excelent pus cap la cap de Newton, Carolina a lipsit de pe teren, nereusind nici macar sa profite de o interceptie excelenta la o pasa aruncata de Peyton Manning, care a devenit al doilea jucator din istorie dupa managerul lui Broncos, John Elway, care arunca cel putin o interceptie in patru Super Bowl-uri diferite.

Dar scorul de 13-7 pentru Broncos la pauza a fost din cauza defensivei lui Denver, surprinsa doar la touchdown-ul lui Stewart, una dintre cele mai acrobatice reusite din acest sezon. Patru sackuri, doua fumble-uri recuperate, unul transformat in touchdown, dar si hartuirea permanenta a lui Cam Newton au fost rezultatul unui sistem defensiv excelent gandit de Wade Phillips. Iar Newton nu avea decat doua victorii in 17 meciuri in care Carolina era condusa cu cel putin sase puncte diferenta la pauza! Ambii QB, ambele staruri, au suferit in prima repriza. Intrebarea era, insa, cine isi va reveni in repriza secunda?

Aparare de campioni

Doar ca ofensiva Carolinei nu s-a trezit nici dupa pauza. Desi Newton si-a imbunatatit acuratetea, greselile impardonabile au tradat-o pe Panthers. Un field goal ratat de la 44 de yarzi de Gano – primul intr-un Super Bowl in ultimii sase ani – plus o interceptie a lui Denver in proprii 10 yarzi, cauzata de o minge mult prea puternica a lui Newton catre Ginn, au anulat doua drive-uri peste medie conduse de Newton. Mai mult, disciplina lui Panthers a fost dezamagitoare, Carolina fiind penalizata de patru ori doar in sfertul trei pentru diverse infractiuni. Insa din cauza atacului submediocru al lui Denver, scorul a ramas echilibrat, 16-7, Panthers fiind in continuare in joc Iar la aproape 40 de ani, cel mai batran quarterback din istoria Super Bowl, Peyton Manning, se indrepta catre al doilea inel de campion din cariera si catre a 200-a victorie din cariera, record pentru un QB in NFL.

Cu 15 minute ramase de jucat, statistica era neagra pentru Panthers. De 15 ori fusese Carolina condusa la cel putin noua puncte in ultimii patru ani, cu Newton QB si tot de atatea ori pierduse! Insa Carolina a avut sansa dupa sansa pentru a recupera deficitul. Rezultatul? Eroare dupa eroare din partea ofensivei, care nu a putut sa inscrie decat un field goal. Iar soarta partidei a fost decisa cu aproape cinci minute inainte de final. Un 3rd and 9 s-a transformat intr-un fumble recuperat de ofensiva lui Denver, transformat, in cele din urma, dupa o noua penalizare defensiva, de C.J. Anderson. A fost imposibil pentru Carolina sa mai recupereze 14 puncte in doar trei minute, chiar daca Broncos a avut doar 194 de yarzi castigati, cea mai slaba performanta a unei echipei care a castigat Super Bowl-ul. Iar Peyton Manning se poate retrage in glorie, cu un al doilea inel de campion, dupa cel cucerit in 2006 cu Indianapolis Colts.





VIDEO PROTVPLUS.RO

Școala românească a fost prinsă complet pe nepregătite de pandemie. Învățământul online, un experiment eșuat
BRAT
Modifică setările cookies