VIDEO Campionatele Mondiale de kaiac-canoe: prima medalie a României, adusă de Cătălin Chirilă!

Campionatele Mondiale de kaiac-canoe catalin chirila Isaquias Santos Leonid Carp Victor Mihalachi Sporturi
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 07 August 2022, 08:10
Data actualizarii: Duminica 07 August 2022, 08:11

Sportivul nostru a obținut argintul în proba de canoe simplu 500 m. Pentru Cătălin Chirilă urmează finala la 1.000 m.

Sportivul român Cătălin Chirilă a câştigat medalia de argint în proba de canoe simplu pe 500 metri, sâmbătă, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Halifax (Canada).

Chirilă a fost cronometrat cu timpul de 1 min 56 sec 51/100, fiind devansat de brazilianul Isaquias Santos, 1 min 54 sec 59/100. Al treilea a fost cehul Martin Fuksa, înregistrat cu timpul de 1 min 56 sec 79/100.

Isaquias Santos a cucerit aurul la JO 2020 în proba de canoe simplu pe 1.000 m, având şi trei titluri mondiale la canoe simplu pe 500 m.

Martin Fuksa are şi el două titluri mondiale la canoe simplu pe 500 m.

România nu a mai câștigat vreo medalie la Mondiale de cinci ani

Ultima medalie românească la Mondiale data din 2017, la Racice (Cehia), când Victor Mihalachi şi Leonid Carp au cucerit argintul la canoe dublu în proba de 500 m.

Cătălin Chirilă este calificat şi în finala de la canoe simplu pe 1.000 m, care va avea loc duminică.

România a deplasat şase sportivi, conduşi de antrenorul principal Florin Popescu, la Mondialele de la Halifax, având ca obiectiv o clasare pe locurile 4-6 şi una pe locurile 6-9.

Foto și video: Comitetul Olimpic și Sportiv Român

Agerpres

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!