Xavi, decizie finală în cazul lui Dembele. Ce s-a întâmplat înaintea derby-ului cu Atletico Madrid: "Nu am găsit vreo soluție"

Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 05 Februarie 2022, 16:34
Data actualizarii: Sambata 05 Februarie 2022, 16:40

Contractul lui Ousmane Dembele cu FC Barcelona expiră în vara acestui an. 

Contractul lui Ousmane Dembele (24 ani) cu FC Barcelona expiră în vara lui 2022, iar până acum, cele două părți nu au ajuns la un acord.

Pentru prelungirea angajamentului, Moussa Sissoko cere o mărire de salariu pentru Dembele, care să se ridice la 40 de milioane de euro anual, și un bonus de 20 de milioane de euro atât pentru jucător, cât și pentru agent.

Xavi și-a schimbat părerea în cazul lui Dembele

În urmă cu două săptămâni a avut loc o întâlnire între tehnicianul catalanilor și Moussa Sissoko, întâlnire în cadrul căreia Xavi și-a exprimat încă o dată dorința ca francezul să rămână pe Camp Nou, însă cu condiția ca acesta să semneze prelungirea contractului.

"Dacă nu acceptă una dintre aceste două condiții, nu va mai juca pentru FC Barcelona din nou", i-ar fi transmis Xavi lui Sissoko la momentul respectiv, citat de marca. 

Dembele, în lotul pentru întâlnirea cu Atletico Madrid

După aproape o lună în care nu a fost convocat la nicio partidă, Xavi și-a reconsiderat poziția față de Dembele și l-a chemat pentru meciul cu Atletico Madrid, din La Liga.

"Nu a fost găsită vreo soluție cu Dembele. Face parte din echipă și are un contract. Ne-am întâlnit și am decis să-l chem. Este un bun profesionist, este decizia clubului. Îl vom folosi când voi considera că va fi cazul.

Întotdeauna a fost un jucător profesionist, pe teren și la antrenamente. Nu am pus niciodată la îndoială dedicarea lui de fotbalist. Nu am niciun dubiu în legătură cu acest lucru", a declarat Xavi în cadrul unei conferințe de presă. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!