Ușă închisă la FC Barcelona pentru unul dintre veterani! Jucătorul pe care Laporta nu vrea să îl mai păstreze pe Camp Nou 

fc barcelona Joan Laporta Sergi Roberto Spania
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Joi 07 Aprilie 2022, 21:57
Data actualizarii: Joi 07 Aprilie 2022, 21:58

Barcelona a început să pregătească perioada de mercato din vară, atât la capitolul sosiri, cât și plecări. 

Catalanii au deja o listă cu nume pe care vor încerca să le transfere, însă conducerea și-a făcut planuri și în privința plecărilor. Unul dintre veteranii vestiarului urmează să părăsească gruparea de pe Camp Nou, după cum informează El Nacional, în urma unei serii de negocieri eșuate. 

Sergi Roberto nu mai este dorit de Joan Laporta la FC Barcelona

Sergi Roberto (30 ani) este dat ca și plecat de pe Camp Nou. Barcelona a încercat să îi ofere mai multe propuneri de prelungire jucătorului căruia îi expiră contractul în vară, însă niciuna dintre sume nu s-a ridicat la nivelul pretențiilor sale. Președintele clubului a luat deja o decizie tranșantă în cazul său, la sfaturile lui Mateu Alemany, directorul sportiv al clubului, dar și cu binecuvântarea lui Xavi Hernandez. 

Astfel, fotbalistul iberic nu va mai rămâne la echipa la care a crescut, urmând să își caute o nouă destinație. Principala problemă în cazul negocierilor a reprezentat-o ultimul contract semnat, cel din mandatul lui Josep Maria Bartomeu, care i-a oferit lui Roberto un salariu uriaș. Catalanii caută să salveze situația economică a clubului, astfel că jucătorii și-au redus salariile pentru a se adapta condițiilor, însă jucătorul nu își dorește să cedeze. 

Sursa citată informează că fotbalistul este extrem de afectat de situație, mai ales în contextul în care și-a petrecut toată viața la clubul de pe Camp Nou. Măcinat de accidentări, Sergi Roberto nu a bifat decât 12 meciuri în acest sezon. Oficialilor clubului nu le-a plăcut nici abordarea agentului său, care a declarat public faptul că jucătorul are oferte mult mai bune pentru a pleca de la FC Barcelona. 

  • 7 milioane de euro este cota lui Sergi Roberto conform Transfermarkt. 
  • 316 meciuri a jucat fotbalistul în tricoul Barcelonei, având 12 goluri și 37 de assist-uri. 
  • 23 de trofee a câștigat ibericul alături de catalani. 
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!