Un jucător de la Real Madrid negociază transferul la Barcelona: "Totul este posibil!"

Real Madrid Barcelona Marco Asensio Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 23 Ianuarie 2023, 10:36
Data actualizarii: Luni 23 Ianuarie 2023, 10:36

Marco Asensio (27 de ani) își încheie contractul cu Real Madrid la finalul acestui sezon, iar din vară ar putea evolua pentru marea rivală FC Barcelona.

La Real Madrid din 2015, după transferul de la Mallorca, pentru 3,9 milioane de euro, Asensio și-a pierdut în ultimul timp locul de titular, iar șansele pentru prelungirea înțelegerii scadente în vară sunt mici, anunță Sport.

Marco Asensio ar putea ajunge la Barcelona în vară

Potrivit publicației catalane, Real Madrid i-a făcut o propunere de prelungire, însă una cu un salariu mai mic, iar Asensio a refuzat-o. Având în vedere situația sa incertă, internaționalul spaniol a început să exploreze și alte variante, iar una dintre ele este FC Barcelona.

Catalanii scriu că oficialii lui FC Barcelona comunică des cu Jorge Mendes, impresarul lui Asensio, despre posibilitatea ca actualul jucător al lui Real Madrid să facă pasul pe Camp Nou în vară, din postura de jucător liber de contract.

"Din câte știm, nu există încă un acord între cele două părți. Asensio nu și-a decis viitorul. Poate rămâne la Madrid, poate merge în Premier League sau poate să semneze cu Barcelona. Totul este posibil.

Sigur, cu cât săptămânile trec, cu atât sunt șanse mai mici să rămână la Madrid", scrie Sport despre situația lui Marco Asensio.

Despre posibilul transfer al lui Marco Asensio la Barcelona s-a discutat mai mult în ultimele luni, iar spaniolul a oferit o reacție în care a lăsat de înțeles că nu exclude o astfel de mutare: "Mă gândesc doar la Madrid, sunt fericit aici, dar în viitorul nu se știe ce va fi".

În acest sezon, Marco Asensio a jucat în 22 de meciuri la Real Madrid (doar șase ca titular), a marcat trei goluri și a oferit cinci pase decisive.

  • 257 de meciuri și 52 de goluri a strâns Asensio la Real Madrid
  • 15 trofee a cucerit Asensio cu Real Madrid, inclusiv trei Ligi le Campionior și trei titluri în La Liga
  • 35 de meciuri și 2 goluri are Asensio la naționala Spaniei
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!