Prima reacție a lui Sergio Busquets, după ce s-a spus că s-a înțeles cu Inter Miami, echipa lui David Beckham

Sergio Busquets Barcelona David Beckham Inter Miami Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 30 Noiembrie 2022, 09:11
Data actualizarii: Miercuri 30 Noiembrie 2022, 09:11

Sergio Busquets (34 de ani) a intrat în ultimul an de contract cu Barcelona și nu duce lipsă de oferte.

Mijlocașul catalan și-ar fi dorit să plece de pe Camp Nou încă din această iarnă, dar s-a lovit de refuzul categoric al lui Xavi, astfel că-și va duce la bun sfârșit contractul.

Busquets este dorit în zona Golfului și în Major League Soccer (MLS), unde s-a zvonit că s-ar fi înțeles deja cu Inter Miami, echipa lui David Beckham. Mijlocașul spune că nu a decis unde va juca și ar urma să ia o decizie cu privire la viitorul său abia în luna februarie.

”Nu, nu am decis încă, sunt multe povești dar nu am semnat nimic și nu m-am înțeles cu niciun club. Mi-ar plăcea să decid în februarie, cu siguranță nu acum”, a spus Busquets.

Cifre importante despre cariera lui Sergio Busquets

Sergio Busquets joacă pentru prima echipă a Barcelonei din 2008, an în care a fost promovat de la echipa secundă a clubului catalan. Actualul căpitan al catalanilor a fost evaluat în 2018 la 80 de milioane de euro, iar în prezent site-urile de specialitate îi oferă o cotă de piață de nouă milioane de euro.

De opt ori campion în Spania și de trei ori câștigător al Ligii Campionilor, Sergio Busquets a strâns 698 de meciuri în tricoul celor de la Barcelona, pentru care a reușit să marcheze de 18 ori și să ofere 41 de pase decisive.

De asemenea, Busquets se mai poate lăuda și cu 139 de selecții la naționala Spaniei, cu care a câștigat Cupa Mondială și Campionatul European.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!