Real Madrid a anunțat despărțirea de Xabi Alonso în cursul zilei de luni, atunci când spaniolii au anunțat și instalarea pe banca tehnică a lui Alvaro Arbeloa.
Jude Bellingham: ”Câte mizerii! Nu credeți tot ce citiți!”
După ce Xabi Alonso a fost îndepărtat de pe banca celor de la Real Madrid, multe publicații din Spania au scris că tehnicianul a plecat de la echipă la dorința starurilor echipei.
Concret, Xabi Alonso nu a reușit ”să le intre pe sub piele” vedetelor din vestiarul madrilenilor, care s-ar fi răzvrătit la adresa antrenorului și care, într-un final, i-au grăbit plecarea.
Jude Bellingham s-a arătat revoltat de speculațiile apărute în Spania și a catalogat aceste zvonuri drept ”mizerii”.
”Am lăsat prea multe astfel de lucruri să treacă până acum, sperând mereu că adevărul va ieși la iveală la momentul potrivit. Dar, sincer… câte mizerii. Chiar îmi pare rău pentru oamenii care se agață de fiecare cuvânt spus de acești clovni și de ’sursele’ lor.
Nu credeți tot ce citiți. Din când în când, astfel de oameni ar trebui trași la răspundere pentru răspândirea acestui tip de dezinformare dăunătoare, doar pentru a obține click-uri și a genera și mai multă controversă”, a spus Jude Bellingham pe rețelele sociale.