FOTO ȘI VIDEO Isco n-a ținut cont de nimic! Ce a făcut după ce a răpus Real Madrid, club la care a petrecut 9 ani

Isco n-a ținut cont de nimic! Ce a făcut după ce a răpus Real Madrid, club la care a petrecut 9 ani La Liga

Mijlocașul spaniol Isco (32 de ani) a fost eroul lui Betis în victoria contra lui Real Madrid, scor 2-1, în runda a 26-a din LaLiga.

Aflată într-o luptă crâncenă la titlu cu Barcelona și Atletico, Real Madrid a condus pe Estadio Benito Villamarin încă din minutul 10, după o fază splendidă de atac a echipei lui Carlo Ancelotti.

Real Madrid, răpusă de Betis. Isco, gol și assist

Kylian Mbappe i-a pasat perfect în careul lui Benjamin Mendy, iar fundașul lateral a retrimis din prima în fața porții pentru Brahim Diaz, care a înscris pentru 1-0.

Betis a reușit să egaleze până la pauză. În minutul 34, Isco a executat perfect un corner, punând mingea pe capul lui Johnny Cardoso, care l-a învins pe Thibaut Courtois și a făcut 1-1.

Gazdele au dat lovitura după pauză. Jesus Rodriguez (19 ani), tânărul mijlocaș al lui Betis, a obținut un penalty după ce a fost faultat în careul lui Real Madrid de Antonio Rudiger. După assist-ul din prima repriză, Isco și-a trecut în cont și un gol. El a fost cel care a transformat penalty-ul în fața lui Thibaurt Courtois.

Isco, deloc reținut după ce a marcat contra fostei echipe

Spre deosebire de alți fotbaliști care nu sărbătoresc golurile marcate contra fostelor echipe sau au o bucurie reținută, Isco nu a ținut cont de acest aspect. Spaniolul a sărbătorit printr-o alunecare pe genunchi și s-a bucurat în fața galeriei lui Betis alături de coechipieri.

  • Isco betis real 1

Isco a petrecut 9 ani la Real Madrid, între 2013 și 2022. Aici a strâns 353 de partide și a cucerit 19 trofee, inclusiv 5 Ligi ale Campionilor.

După ce a plecat de la Real Madrid, Isco a petrecut câteva luni la Sevilla, iar în iulie 2023 a semnat cu Real Betis. În acest sezon, mijlocașul, care poartă și banderola de căpitan a înscris 5 goluri în 11 partide din LaLiga.

Real Madrid, aflată la al patrulea eșec din acest sezon de LaLiga, rămâne pe locul 2, cu 54 de puncte, la egalitate cu Barcelona și la un punct peste Atletico. Totuși, cele două rivale au un meci mai puțin disputat.

De partea cealaltă, Betis urcă pe 6, loc de cupe europene, cu 38 de puncte.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!