Ianis Hagi, evoluție ștearsă în KO-ul suferit de Alavés în fața liderului din Spania: cifrele românului și nota primită

alaves Girona Ianis Hagi la liga Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 19 Decembrie 2023, 00:08
Data actualizarii: Marti 19 Decembrie 2023, 00:08
Deportivo Alavés a pierdut din nou în La Liga.

Bascii au suferit o înfrângere categorică la Girona, scor 0-3, rezultat în urma căruia echipa catalană a redevenit lider în Spania, cu 44 de puncte. Alavés, în schimb, e abia pe 13, cu 16 puncte, cu doar trei mai multe decât prima formație aflată la retrogradare, Celta Vigo.

Pentru echipa lui Ianis Hagi urmează meciul cu Real Madrid, acasă, pe 21 decembrie. Va fi ultimul joc pe care Alavés îl dispută în 2023.

Ianis Hagi, 30 de minute în eșecul lui Alavés la Girona

Rezervă, Ianis Hagi a prins pe teren ultima jumătate de oră a meciului de la Girona. Fiul „Regelui” a intrat pe gazon în minutul 61, în locul lui Jon Guridi, când scorul era deja 3-0 pentru Girona. 

În minutul 67, românul a expediat un șut spre buturile apărate de Paulo Gazzaniga, dar execuția sa nu a prins cadrul porții. Hagi a încercat să limpezească jocul lui Alavés, însă nu a avut prea multe reușite. A lăsat senzația că se precipită și a părut nemulțumit în momentele în care mingea nu ajungea la el.

Site-ul Sofascore i-a dat lui Ianis Hagi nota 6,4 pentru prestația de la Girona, una în nota echipei, adică modestă. Conform sursei citate, românul a avut 18 atingeri de balon, a reușit șase pase bune din nouă încercări, precum și două driblinguri, din patru tentative. Pe deasupra, Ianis a pierdut de șapte ori posesia pentru ai săi.

Ianis Hagi, revenire spectaculoasă la Rangers în ianuarie?

Cotat la 4 milioane de euro, Ianis Hagi a adunat 14 meciuri pentru Alavés în acest sezon. A marcat de două ori (într-un 10-0 cu Deportivo Murcia, în Copa del Rey) și a reușit o pasă decisivă (într-un 1-2 cu Atlético Madrid, în campionat).

Hagi Jr. ar putea reveni curând în Scoția, la Rangers, club de care aparține. În contextul problemelor de lot ale clubului din Glasgow, scoțienii iau în calcul să-l readucă pe Ianis la echipă în perioada de mercato din ianuarie. 

Românul, campion cu Rangers în 2021, are 99 de meciuri pentru gruparea din Glasgow, în care a înscris 16 goluri și a oferit 21 de assist-uri. Rangers le-a plătit pentru Hagi 3,5 milioane de euro celor de la Genk, în vara lui 2020.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!