Anunțul făcut de Raphinha după ce și-a prelungit contractul cu FC Barcelona până în 2028

Anunțul făcut de Raphinha după ce și-a prelungit contractul cu FC Barcelona până în 2028 La Liga

FC Barcelona a anunţat, joi, că a ajuns la un acord cu Raphinha pentru prelungirea contractului, noul acord fiind valabil până la 30 iunie 2028.

Atacantul brazilian a semnat noul contract în prezenţa preşedintelui clubului, Joan Laporta, a prim-vicepreşedintelui Rafa Yuste şi a directorului sportiv, Deco.

Raphinha a ajuns la FC Barcelona în iulie 2022 cu scopul de a deveni extremă stânga titulară a echipei. Purtând numărul 22 în primul său sezon, a reuşit să-şi îndeplinească obiectivul și a câștigat titlul de campion, marcând 10 goluri şi oferind 12 pase decisive. În sezonul 2023/2024, şi-a menţinut nivelul, cu 10 goluri şi 13 pase decisive în toate competiţiile. Cu toate acestea, atacantul a atins un alt nivel în 2024/2025, depăşindu-şi cifrele anterioare.

În acest sezon, cu Hansi Flick pe banca tehnică, Raphinha a continuat să se remarce, marcând 34 goluri şi oferind 25 pase decisive. 

"Sunt fericit să mă simt ca unul dintre voi pentru încă un sezon. Sper să reușesc să aduc bucurie fanilor. Visul meu este să fiu aici până la finalul carierei și să dau tot ce e mai bun. Voi da totul pentru acest tricou, la antrenamente și în meciuri. Dorința de a câștiga rămâne principalul obiectiv", a declarat starul brazilian.


Cătălina Ponor și-a împlinit visul în America și a devenit a 12-a legendă a gimnasticii românești inclusă în Hall of Fame pe www.sport.ro

Hansi Flick a semnat! Unde va antrena sezonul viitor

Miercuri seară, FC Barcelona a anunțat pe rețelele sociale faptul că Hansi Flick a semnat prelungirea contractului până la finele stagiunii 2026/27. Inițial, neamțul avea contract cu catalanii până în iunie 2026.

FC Barcelona se află pe primul loc în clasamentul La Liga cu 85 de puncte. După 37 de etape desfășurate în primul eșalon, catalanii au bifat 27 de victorii, la care s-au inclus patru remize și șase eșecuri.

"E momentul să sărbătorim. Vom analiza totul în perspectiva sezonului viitor. Jucătorii vor avea cinci sau șase săptămâni de pauză și este important să se odihnească", a spus Hansi Flick, potrivit Mundo Deportivo.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!