Campioana de la rugby, blocată în Africa, e ajutată de ministrul Eduard Novak: ”Sunt în contact strâns cu echipa”

Eduard Novak Stiinta Baia Mare Rugby Eduard Novak
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 28 Noiembrie 2021, 11:28
Data actualizarii: Duminica 28 Noiembrie 2021, 11:40

Campioana României la rugby, CSM Ştiinţa Baia Mare, este blocată în Africa de Sud din cauza apariţiei pe continentul african a tulpinii Omicron a coronavirusului.

Cazul a ajuns și la urechile ministrului Tineretului și Sportului, Eduard Novak, care spune că se fac eforturi pentru a-i aduce ”acasă” pe cei de la Baia Mare.

„Sunt de ieri în contact strâns cu echipa campioană la rugby a României, CSM Știința Baia Mare, blocată în Africa de Sud, ca urmare a interdicțiilor de călătorie impuse în urma depistării variantei Omicron a coronavirusului, dar și cu premierul și cu ministrul afacerilor externe. 

Se fac eforturi pentru găsirea unor alternative de zbor care să-i aducă acasă atât pe "zimbri", cât și pe ceilalți români aflați în aceeași situație la Pretoria. Deocamdată, se fac demersuri pentru prelungirea vizei de ședere, dacă va fi cazul, precum și a cazării.  

Situația lor se va rezolva și vom avea curând detaliile, dar vă pot asigura că toți vor reveni în deplină siguranță. Dacă nu se va identifica o altă variantă de zbor, vom trimite o aeronavă special pentru a-i aduce acasă. Niciunul dintre ei nu a fost testat pozitiv, ceea ce e o veste la fel de îmbucurătoare”, a scris Novak, pe Facebook.

Săptămâna trecută, în primul său meci-test din emisfera sudică, Ştiinţa Baia Mare a surclasat-o pe Free State XV cu 72-14.

Finala Cupei României la rugby, programată pe 11 decembrie, la Bucureşti, între SCM Timişoara şi CSM Ştiinţa Baia Mare, este în pericol, având în vedere actuala situaţie. Agerpres

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!