Euro din spatele microfonului. Ion Alexandru, jurnalul unui comentator de la Euro 2016. Experienta fantastica nevazuta la TV a unui turneu final

Euro din spatele microfonului. Ion Alexandru, jurnalul unui comentator de la Euro 2016. Experienta fantastica nevazuta la TV a unui turneu final

Am condus peste 3000 de km, am mers pe jos 300 de km, am comentat un meci la 3 zile, dar tot acest efort de o luna a fost rasplatit cu o experienta incredibila.

Europeanul din Franta a fost al treilea pentru mine de la fata locului. In primul, in 2000, am fost cu prietenii si am ragusit pentru Romania la Liege, Arnhem, Charleroi sau Bruxelles. Am trait emotii incredibile la golurile lui Viorel Moldovan, Chivu sau Ganea.

Al doilea a fost in 2004. Fara Romania si fara acreditare am fost reporter in Portugalia. Am realizat din punct de vedere profesional multe si am "citit" o tara a contrastelor. Lacrimile portughezilor de dupa finala de la Lisabona pierduta in fata Greciei mi-au ramas intiparite in minte. Oameni care plangeau pe strada in drum spre casa. Emotie pura.

In 2016, a fost randul portughezilor sa produca un Maracanazo ( in 1950, marea favorita Brazilia pierdea finala de acasa in fata micutei Uruguay pe celebrul stadion Maracana din Rio, iar fanii brazilieni au dat foc la mii de chitari). Eusebio, Rui Costa sau Figo nu au putut sa aduca un trofeu. Ronaldo a reusit asta, desi in finala a fost scos din joc si francezii au fost rapusi de Eder, Rui Patricio, Rafael Guerreiro sau Pepe.

Am condus peste 3000 de km, am mers pe jos 300 de km, am comentat un meci la 3 zile, dar tot acest efort de o luna a fost rasplatit cu o experienta incredibila.

 

Marsilia, Lyon... Islanda

 

Meciul de deschidere l-am trait pe o plaja din Marsilia. La Fan Zone-ul organizat de Uefa, am avut alaturi vreo 200 de englezii care s-au bucurat la golul lui Bogdan Stancu la fel la noi. Payet ne-a adus cu picioarele pe pamant cu un gol, trebuie sa recunoastem, minunat. 

A doua poveste de la Euro 2016 a avut un impact emotional puternic. Marsilia a fost insangerata de o banda de luptatori rusi care s-au pregatit special de bataie timp de 2 ani. Englezii au crezut ca au in fata niste baieti care au consumat votca in loc de bere, dar de fapt trupele de asalt rusesti nu stiau ce ala ofsaidul si venisera cu un singur gand: sa arate lumii ca sunt numarul 1 la bataie! Pe stadion, "God save the Queen" a fost ca un mesaj de pace si meciul s-a incheiat egal.

Am lasat Marsilia pentru a urca pana in frumosul Lyon pentru cel mai spectaculos meci din grupe. Italia - Belgia a aratat ca fotbalul italian este inovator si Conte poate da o lovitura fara a se baricada nonstop. Victoria Italiei cu 2-0 a fost sarbatorita pana dimineata de mii de fani italieni, parca uimiti si ei de forta squadrei.

La St.Etienne am redescoperit dupa 22 de ani "Cazanul" Guichard. In 94, la 18 ani, am avut sansa de a merge la St.Etienne la Franta - Romania 0-0. St.Etienne este verde (echipa din oras are alb - verde si a castigat 10 titluri, cele mai multe din istoria Frantei. Ultimul cu Platini pe teren in 81), dar intr-o zi ploioasa de iunie a devenit albastru (culoarea marilor rivali din Lyon, oras aflat la o ora distanta).

Islandezii au venit pentru prima data la un turneu final si au reusit in doua saptamani sa castige zeci de milioane de fani. Egalul cu Portugalia lui Ronaldo a fost doar inceputul. Strigatul Viking a molipsit toata Europa, numele cu "son" in coada au inceput sa sune nobiliar pentru toata Europa care respira fotbal. 

 

Paris, Toulouse, Bordeaux si Nisa - viata de dinainte de atentat

 

Am continuat coborarea in sud, unde Nisa ne-a asteptat cu palmieri, Promenade des Anglais si rusii milionari cu iubite cu 30-40 de ani tinere. Un singur impediment: 17 grade, vant si reprize de ploaie. Plaja de pietre de la Nisa era plina de oameni care aveau costumele de baie sub tricou, hanorac si o geaca. La fiecare iesire timida de soare, sute de oameni se dezbracau sincron pentru a prinde macar o raza.

Meciul Cehia - Spania 0-3 nu l-am cometat in mare parte din cauza politiei franceze care nu mi-a permis accesul in stadion si m-a obligat sa intru pe o autostrada super aglomerata unde masina inchiriata a ramas fara ambreaj intr-un tunel. Scurtand cea mai urara experienta din aceasta luna, am stat pe autostrada asteptand tractatile vreo 5 ore.

De la Nisa a doua zi am luat avionul la Paris, unde pe Parc de Princes a fost Portugalia - Austria. Sa parchezi la Paris este ca si cum o suta oameni in Bucuresti ar incerca sa se urce in acelasi timp intr-un taxi. Dupa o ora si jumatate de inconjurat stadionul, un voluntar (au ajutat enorm competitia) ne spune: O iei pe strada asta, mergi vreo 2 km si o sa incepi sa vezi parcari subterane. Poate gasesti ceva acolo (in gandul meu: Poate???) Meciul n-a fost rau, dar fara goluri.

De la Paris am coborat cu masina peste 600 de km la Bordeaux. Drumul lung a fost placut si ne-am amuzat cand am trecut pe langa Cognac sau alte marci de vinuri de Bordeux cunoscute. Am trait in Piata Victoriei din Bordeaux dezamagirea infrangerii cu Albania. Am vazut meciul intr-un pub in care vreo suta de francezi au vazut egalul Frantei cu Elvetia si 10 albanezi plus cateva neveste au cantat pentru echipa lor cu foc dupa prima victorie din istorie la un turneu final.

"De ce e surprizator ca Albania a batut Romania? Au acum acelasi numar de victorii la Euro!" a spus un specialist la L'EquipeTV dupa meciul care ne-a trimis acasa. Si omul avea dreptate, golul lui Ganea din 2000 prin care am batut Anglia ne-a adus singur victorie in 5 turnee finale.

Bordeaux este incantator, are o boemie molipsitoare si un stadion superb. Cel mai frumos de la Euro. Arhitectura stadionului din Bordeaux te loveste si te mangaie in acelasi timp. Croatia a reusit sa bata Spania dupa un meci pe care merita sa-l vezi cu iubita care uraste fotbalul si vrei sa o convingi ca merita sa o duci pe stadion. Dupa 12 ani, spaniolii au pierdut la un European si au aratat ca sunt gata sa predea coroana.

Cand spui Toulouse in Romania incep glumele cu "To lose" si isi mai aduce aminte cate unu ca aici a jucat Dr. Grigore (Dragos, nu Doctorul) Cea mai mare surpriza pentru mine a fost "Ville rose", asa cum ii spun francezii orasului Toulouse. Este frumos fara opulenta Parisului, este viu fara aroganta Costei de Azur si este atat de linistit asa cum imi place mie.

Am reusit sa ma plimb prin Toulouse fara tinta si am admirat arhitectura orasului care si-a asezat stadionul pe o insula. In 98, Viorel Moldovan si Dan Petrescu le-au stins lumina englezilor la Mondial. 18 ani mai tarziu, vecinii unguri au luptat ca niciodata si au pierdut ca-ntotdeauna in fara lui Hazard parca de pe alta planeta.

 

Dupa 3 zile acasa

 

Pentru mine au urmat trei zile acasa, unde baietii mei (Vlad, 5 ani si Radu, 3 ani) si sotia ma asteptau cu bratele deschise.

Nu stiu cand a zburat timpul si m-am intors la Bordeaux pentru un meci cat o istorie. Germania - Italia putea fi finala, dar nu a fost. Multi nemti si-au luat bilete inca din ianuarie convinsi de parcursul lor impecabil si de faptul ca sfertul de la Bordeaux a picat in weekend. Nemtii tot nemti, nu putea lipsi de la munca pentru nimic in lume. Unii au incercat sa reduca din costuri prin cazari Airbnb, dar cand auzeau francezii ca vin la meci nu le ofereau camere. "Sunt doi prieteni din Germania care isi doresc un weekend relaxat, cu vin si branza de cea mai buna calitate" a fost fraza care le-a deschis usile.

Inaintea meciului am avut placerea unei discutii cu Walter Zenga, pe atunci in carti pentru preluarea nationalei Romaniei. Italianul cu sotie romanca a fost comentator la Rai pentru meciurile italienilor cu gandul la un telefonul care nu a mai venit de la Burleanu. "Conte este un motivator exceptional si a reusit 110% cu ce are la dispozitie la acest Euro" spunea Zenga care a simtit insa ca Bordeaux va fi capat de linie.

Calificarea nemtilor a fost decisa la penaltyuri, iar lacrimile lui Buffon au aratat cat de mult se traieste fotbalul pe teren si indiferent de cate trofee ai acasa placerea unei victorii este uriasa.

 

Ultimul "HUH!"

 

Am lasat nostagic Bordeaux-ul pentru Paris, unde pe Stade de France a venit speritoarea de balauri. Islanda eliminase Anglia in optimi, iar francezii se temeau de o rusine istorica. Comentatorul islandez Gummy Ben a devenit la fel de celebru ca jucatorii care au uimit Europa in aceasta vara. "Nu-mi mai amintesc de Dinamo" mi-a spus atacantul care a jucat in rusinea din anii 90 dupa care orice roman a invat cum se pronunta Knattspyrnufelag (care in islandeza inseamna Fotbal Club).

Desi afara era mai frig decat la Reykjavik, francezii au daramat si scufundat aisbergul islandez cu 4 goluri in prima repriza. Franta a castigat cu 4-2, dar Islanda a castigat ceva mai greu de obtinut: respectul unei lumi in care abia indraznea sa intre pe usa.

 

C'mon Wales!

 

De la Paris am revenit in orasul dintre doua rauri. Situat intre Rhone si Saone, Lyon impresioneaza cu o arhitectura exceptionala si cu o viata de noapte efervescenta. "Vieux Lyon" a fost acaparat pentru o noapte de cantecele galezilor, parca si ei uimiti de faptul ca Bale, Ramsey si somerul Robson Kanu au reusit sa dea de pamant in sferturi cu favorita Belgia. A curs berea, dar si vinul in pietele pline de terase de la poalele dealului care duce la superba biserica Notre Dame de Fourvier. Rosul a fost culoarea dominanta pentru 48 de ore in Lyon, iar Cristiano Ronaldo a plutit ireal pentru a duce Portugalia in finala.

Marsilia ne-a asteptat cu un soare neobisnuit pentru acest European, udat de ploaie de parca s-ar fi jucat in octombrie. Impunatoarea Notre Dame de la Garde supravegheaza orasul in care marea parca se uneste cu cerul si pamantul in acelasi loc, iar francezii au sperat ca Fecioara Maria de aur de deasupra orasului ii va ajuta sa treaca de nemti si continue marsul catre al treilea titu consecutiv acasa (Euro 84 si Mondialul 98 au fost primele). A fost seara lui Griezmann. Atacantul refuzat de Lyon pentru ca era prea mic s-a bucurat in spaniola pentru golurile impotriva nemtilor care i-au adus titlul de golgeter la Euro. "Grizou" a multumit astfel prin strigatul "Vamos" echipei sale adoptive, Real Sociedad San Sebastian si a amintit ca la Atletico Madrid face furori de mai multi ani.

 

Finala!

 

Ca si finala Mondialului din 98, meciul cu trofeul pe masa de la Euro 2016 s-a jucat pe impunatorul Stade de France. Situat in suburbia Parisului cu cele mai multe probleme de infractionalitate, St. Denis, stadionul a fost puricat la sange de autoritatile franceze inaintea finalei. Franta era pregatita de petrecere inca de la inceputul turneului, dar nu intotdeauna este pentru cine se pregateste.

Cine putea sa anticipeze ca eroul finalei va fi Eder? Nici chiar Eder!

Atacantul care joaca in Franta, la Lille, a decis ca Portugalia poate in sfarsit sa deschida sticlele de vin de Porto pentru un trofeu major. "Suntem 11, 11 milioane in teren" a sunat campania desteapta de marketing de la Lisabona in 2016, iar Ronaldo, Quaresma, Pepe, Rui Patricio sau Eder au luptat de parca aveau fiecare cate 1 milion de inimi in piept.

A fost o victorie cu inima a fotbalului pragmatic si cu un Cristiano Ronaldo in rol de sef pe teren pana in semifinale si de galerie la marea finala de la Paris. E si o victorie a lui Fernando Santos, omul care ne-a lasat acasa din postura de selectioner al Greciei si venit la Lisabona cu o lectie bine invata la Atena: meciurile decisive se castiga mai mult cu organizarea decat cu fantezia. O fantezie pe care portughezii s-au bazat degeaba zeci si zeci de ani.

Euro 2016 a fost pentru mine o experienta extraordinara, cu fotbal inovator si cu fani pasionali (unii veneau de la 10 grade, dar au incalzit Europa) pentru ca "Fotbalul fara fani nu reprezinta nimic" (Jock Stein, antrenorul legendar care a adus Cupa Campionilor pe Celtic Park din Glasgow in anii 60)





VIDEO PROTVPLUS.RO

Incidența cazurilor de Covid-19 în România. 11 județe sunt în scenariul roșu
BRAT
Modifică setările cookies