Fundașul dreapta a fost prima dată convocat la echipa națională a României în 2021, de către Mirel Rădoi. 23 de ani și 2 luni avea Rațiu la debutul său la prima reprezentativă.

De atunci, fotbalistul lui Rayo a bifat 36 de selecții și, pe deasupra, și-a trecut în cont și două goluri în echipamentul tricolorilor.

Exceptând amicalul cu Moldova din octombrie 2025 (2-1), Andrei Rațiu a fost titular în toate meciurile de la Campionatul European din 2024 până acum.

Vestea primită de Andrei Rațiu

Vineri, Federația Română de Fotbal a emis un comunicat în care a evidențiat că Andrei Rațiu a fost ales tricolorul lunii februarie de suporterii care au votat prin intermediul aplicației FRF.

”Suporterii și-au ales favoritul în aplicația Tricolorii, trofeul fiind acordat jucătorului de la Rayo Vallecano.

La fel ca în ianuarie, trofeul trofeul „tricolorul lunii” din februarie a avut aceeași destinație: Spania. De această dată, suporterii l-au ales pe Andrei Rațiu, care a avut un parcurs excelent cu Rayo Vallecano și a reușit două assist-uri în două etape consecutive, fiind desemnat inclusiv jucătorul meciului într-o victorie cu Atletico Madrid.

Podiumul din februarie a fost completat de Dennis Man, care și-a trecut în cont 3 reușite în campionatul Țărilor de Jos, și de Răzvan Marin, cu 6 contribuții de gol în a doua lună a anului – două goluri și patru pase decisive pentru AEK Atena. Ceilalți nominalizați au fost Raul Opruț, Valentin Mihăilă, Daniel Bîrligea și Lorenzo Biliboc.

Primii 3 clasați în fiecare lună punctează și în ierarhia pe întreg anul. Câștigătorul primește 10 puncte, ocupantul locului al doilea – 6 puncte, iar locul 3 – 3 puncte. Până acum, datorită celor două poziții secunde în 2026, Dennis Man conduce clasamentul „tricolorul anului”, cu 12 puncte. Este urmat de cei doi câștigători, Ionuț Radu și Andrei Rațiu, cu câte 10 puncte”, scrie FRF.

Cifrele lui Andrei Rațiu

Andrei Rațiu a evoluat de-a lungul carierei sale fotbalistice la Rayo Vallecano, SD Huesca, Villarreal și ADO Den Haag.

  • Rayo: 83 meciuri jucate, 4 goluri înscrise, 6 pase decisive
  • Huesca: 73 meciuri jucate, 2 goluri înscrise, 7 pase decisive
  • Villarreal B: 62 meciuri jucate, 1 gol înscris, 0 pase decisive
  • ADO Den Haag: 12 meciuri jucate, 0 goluri înscrise, 0 pase decisive
  • Villarreal: 1 meci jucat, 0 goluri înscrise, 0 pase decisive