Partida nu are vreo miză deosebită pentru niciuna dintre echipe. România știe deja că va încheia grupa de calificare pe locul 3, dar va participa la baraj datorită rezultatelor din Liga Națiunilor, în timp ce San Marino este ultima clasată, fără niciun punct și un golaveraj dezastruos: 1-31!
Selecționerul din San Marino vrea să plece cu măcar un punct din România
Singurul gol înscris de San Marino în grupa de calificare a fost chiar contra României, la meciul tur de la Serravalle, câștigat de tricolori cu 5-1. Acum, cea mai slabă națională din lume - locul 210 în ierarhia FIFA - vizează să plece cu măcar un punct de la Ploiești.
"Avem în fața noastră meciul care închide acest sezon. Din nefericire, nu am reușit să câștigăm vreun punct până acum, însă sperăm să o facem acum. Va fi un meci complicat, dar vom da totul, așa cum o facem mereu.
Să sperăm ca planetele se vor alinia, iar luna noiembrie ne va aduce noroc. Sperăm să obținem un rezultat care să consolideze parcursul pe care îl avem și care ne-a adus rezultate bune până acum.
Dacă românii se vor menaja pentru a evita suspendări înaintea barajului? Play-off-ul este abia în martie, deci mai e mult până atunci. Nu cred că se gândesc ei la asta", a spus Roberto Cevoli, la Stadionul Ilie Oană, înainte de meciul cu România.