VIDEO EXCLUSIV ”Rezultatul de la Erevan a fost un accident”. România, obligată să câștige meciul cu Armenia din Ghencea (21:45, PRO TV și Voyo)

SPORT.RO
Data publicarii: Luni 11 Octombrie 2021, 11:33
Data actualizarii: Luni 11 Octombrie 2021, 12:25

Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, este convins că România va obține un rezultat pozitiv în meciul cu Armenia de luni, ora 21:45. Partida poate fi urmărită în direct la PRO TV.

România a ajuns pe locul patru în Grupa J, cu zece puncte. Macedonia de Nord, care a învins-o cu 4-0 pe Liechtenstein, este pe locul doi, iar Armenia este pe locul trei. Cele două sunt la egalitate, cu câte 12 puncte.

„Am rămas, după antrenamentul nostru, încă ceva timp pe Ghencea pentru a-i întâlni pe vechii mei prieteni de acolo (n.r. - Mihai Stoichiță a fost selecționerul Armeniei), fostul meu jucător Mkhitaryan cu care am stat mult de vorbă. I-am văzut extrem de concentrați, cred că se gândesc la un rezultat pozitiv. Rezultatul de 3-2 de la Erevan cred că a fost un accident pentru noi, sunt sigur de asta, nu cred că le vom mai da ocazia asta.

  • Mirel Rădoi a convocat stranierii pentru meciurile cu Germania și Armenia! Surprizele selecționerului

Prima oară cred că mizăm pe o victorie. După, trebuie să fim foarte atenți. Trebuie să ne asigurăm victoria și apoi după să vedem dacă putem face și golaveraj”, a spus Stoichiță, într-o intervenție telefonică la emisiunea Ora Exactă în Sport.

Programul României în Grupa J:

România - Armenia (luni, 21:45, PRO TV)

România - Islanda (11 noiembrie, 21:45, PRO TV)

Liechtenstein - România (14 noiembrie, 19:00, PRO TV)

Clasamentul Grupei J:

1. Germania 18p

2. Macedonia de Nord 12p

3. Armenia 12p

4. România 10p

5. Islanda 5p

6. Liechtenstein 1p

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!